În anul 2020, Flota rusă din Marea Neagră a efectuat de două ori mai multe lansări de rachete decât în anul anterior

1

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 04.01.2021, că, în anul de instrucție 2020, forțele Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au efectuat de două ori mai multe lansări de rachete, în comparație cu anul anterior.

Pe timpul îndeplinirii misiunilor încredințate, marile unități de nave și subunitățile de coastă au efectuat peste 30 de lansări de rachete antiaeriene și de croazieră, inclusiv de rachete Kalibr, crescând acest indicator de două ori comparativ cu anul 2019.

De asemenea, potrivit planului de pregătire de artilerie, forțele flotei au efectuat aproximativ 200 de trageri de artilerie asupra unor ținte aeriene, navale și de coastă. Cele mai multe dintre acestea au fost executate de echipajele navelor în compunerea unor grupări navale tactice.

În același timp, în anul 2020, planul de îndeplinire a acțiunilor de luptă cu întrebuințarea armamentelor subacvatice ale FRMN a fost depășit cu 10%, iar numărul armelor folosite a crescut de 1,2 ori. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Intensificarea activităților de pregătire pentru luptă ale FRMN în anul de instrucție 2020 s-a produs, în primul rând, din cauza deteriorării situației de securitate din Regiunea Mării Negre, unde a crescut atât prezența navală a NATO, cât și numărul zborurilor avioanelor și dronelor străine în proximitatea frontierelor rusești.

Pe de altă parte, în 2020, în regiune s-a desfășurat exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020, care este executat o dată la patru ani.

Nu în ultimul rând, creșterea numărului de activități de pregătire pentru luptă în cadrul FRMN are loc și ca urmare a introducerii în dotare a unor noi mijloace purtătoare de rachete, atât la componenta navală a flotei, cât și la cea terestră.

Surse: mil.ru, militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s