Distrugătorul american Thomas Hudner a ieșit din acvatoriul Mării Negre  

foto

Flota a 6-a operativă din cadrul Forțelor Navale ale SUA a informat că, pe 23.03.2021, distrugătorul Thomas Hudner a ieșit din acvatoriul Mării Negre.

În timpul celor patru zile în care s-a aflat în regiune, distrugătorul a participat la exercițiul Sea Shield 21, organizat de Forțele Navale Române. Pe lângă distrugătorul american, la acesta au participat și alte nave de luptă din România, Turcia și Bulgaria.

În Marea Neagră se află în continuare crucișătorul Monterey din cadrul Forțelor Navale americane, dotat cu 26 de rachete de croazieră Tomahawk, cu o bătaie de 1.600 de kilometri. Acesta a intrat în acvatoriul Mării Negre vinerea trecută (19 martie).

Crucișătorul Monterey și distrugătorul Thomas Hudner fac parte din gruparea portavionului american Dwight Eisenhower. În prezent, acesta se află în Marea Mediterană, în proximitatea coastelor Turciei. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Ieșirea din Marea Neagră a distrugătorului american a fost confirmată și de sursele locale turcești de pe Twitter, care au publicat fotografii cu trecerea navei prin Strâmtoarea Bosfor.

foto 1

Cu o zi înainte, pe 22 martie, din Marea Neagră a ieșit și fregata spaniolă Cristobal Colon. Anterior, aceasta a predat conducerea Grupării navale permanente 2 din cadrul NATO (SNMG-2) către o altă fregată spaniolă, respectiv Mendez Nunez.

foto 2

Fregata Cristobal Colon s-a aflat în Marea Neagră pentru o perioadă de 10 zile. Potrivit Convenției de la Montreux, navele de luptă ale statelor neriverane potrămâne în Marea Neagră pentru maximum 21 de zile.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s