Presa americană a clarificat prezența avioanelor franceze Mirage-2000 în proximitatea Peninsulei Crimeea

foto

Potrivit publicației americane Forbes, apariția recentă a avioanelor franceze de vânătoare de tip Mirage-2000 în proximitatea Peninsulei Crimeea nu a fost deloc întâmplătoare. După cum a precizat autorul articolului apărut în revista americană, David Axe, armata franceză a desfășurat o operațiune secretă în Marea Neagră.

“În această săptămână, mai precis în zilele de marți și miercuri, două avioane de vânătoare franceze Mirage-2000D au fost semnalate deasupra Mării Negre, în apropierea Peninsulei Crimeea, însoțite de un avion-cisternă C-135FR. Forțele ruse de apărare antiaeriană au ridicat de două ori la interceptare avioane de vânătoare. În primul caz, a fost vorba despre un avion Su-30, iar în cel de-al doilea de o aeronavă Su-27. Piloții ruși s-au asigurat că avioanele nu încalcă frontiera Rusiei și au revenit pe aerodromurile de dislocare permanentă”, a scris autorul articolului.

Potrivit acestuia, lucrurile nu au stat însă chiar așa cum par la prima vedere. Sub avioanele de vânătoare franceze au fost suspendate, alături de rachete, și containere cu echipamente de cercetare. Capsulele Thales Analyzer Superheterodyne sau cele de tip ASTAC de 400 de kilograme conțin senzori similari cu cei instalați pe avioanele de cercetare Gabriel. Acestea permit detectarea radarelor militare ale adversarului.

Astfel, francezii au efectuat o operațiune de recunoaștere, chiar sub nasul apărării antiaeriene rusești, folosind avioane de luptă convenționale, echipate cu aparatură specială de cercetare. Din cauza faptului că autonomia avioanelor de luptă este mai mică, cele două aeronave Mirage-2000D au fost însoțite de un avion-cisternă C-135FR.

Autorul articolului este convins că francezii au folosit singura modalitate de a culege informații despre sistemul rusesc de apărare antiaeriană, într-un moment în care situația din Regiunea Mării Negre este foarte tensionată. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: De fapt, avioanele franțuzești au efectuat în această săptămână trei zboruri deasupra apelor neutre ale Mării Negre și nu două așa cum rezultă din articolul publicat de revista americană Forbes. Misiunile celor trei avioane franceze (două avioane de vânătoare Mirage-2000D și un avion-cisternă C-135FR) au avut loc în trei zile consecutive, respectiv pe 10, 11 și 12 mai. În prima zi, acestea au fost interceptate de două avioane de vânătoare rusești de tip Su-27, în a doua de un avion Su-30 și în a treia de o aeronavă Su-27.

La jumătatea acestei perioade, pe 11 mai, în Marea Neagră a intrat nava de patrulare Commandant Birot aparținând Forțelor Navale ale Franței. În acest context, se poate aprecia că misiunile de tip ISR (intelligence, surveillance and reconnaissance) executate de avioanele Mirage-2000D în proximitatea Peninsulei Crimeea au fost efectuate în beneficiul Forțelor Navale. 

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s