Rusia a început retragerea navelor mari de desant aduse în sprijinul Flotei din Marea Neagră

2

Analiză remnmilitaryblog.com

Potrivit surselor locale turcești de pe Twitter, pe 18.05.2021, nava mare de desant Aleksander Otrakovsky aparținând Flotei ruse de Nord a început traversarea Strâmtorii Bosfor, în direcția Mării Mediterane.

După cum au precizat sursele turcești, cel mai probabil, aceasta se deplasează spre portul sirian Tartus, în care funcționează un punct de asigurare tehnico-materială al Forțelor Navale ale Federației Ruse.

1

Nava iese astfel din Marea Neagră, după o perioadă de 31 de zile petrecute în regiune. Două nave de desant ale Flotei de Nord, Aleksander Otrakovsky și Kondopoga, au intrat în Marea Neagră pe 17 aprilie. În aceeași zi, alte două nave mari de desant, Kaliningrad și Korolev, din cadrul Flotei din Marea Baltică, au traversat Strâmtoarea Bosfor în direcția Mării Negre.

Cele patru nave au fost aduse în sprijinul Flotei ruse din Marea Neagră, în contextul concentrărilor de trupe ruse la frontiera cu Ucraina realizate de la sfârșitul lunii martie și până în jurul datei de 20 aprilie.

Ieșirea primei nave din Marea Neagră poate fi interpretată ca fiind începutul retragerii celor patru nave din regiune și implicit ca un indiciu de relaxare a situației de la frontiera sudică a Ucrainei.

Probabil că, progresiv, în perioada următoare, vor pleca din Marea Neagră și celelalte nave de desant ale Flotei de Nord și Flotei din Marea Baltică. Așa cum s-a întâmplat și la venire, acestea se vor deplasa în portul Tartus, după care vor începe revenirea în locurile de dislocare permanentă. 

Sursa: twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s