Pe fondul disputelor cu NATO, Rusia își întărește diviziile din sud-vestul țării cu tancuri T-90M Proryv

foto

Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 03.06.2021, citând surse din cadrul Ministerului Apărării, că unitățile noilor divizii 19 și 20 de infanterie moto ale Regiunii Militare Sud vor fi dotate complet cu tancuri de tip T-90. Este avută în vedere inclusiv reechiparea acestor formațiuni cu cea mai avansată modificare a  tancului, respectiv T-90M Proryv, cu puterea de foc și blindajul îmbunătățite.

Potrivit datelor furnizate de Izvestia, diviziile de infanterie moto vor dispune de câte un batalion întărit de tancuri, structurat în cinci companii. De asemenea, fiecare din cele trei regimente de infanterie moto ale diviziei va avea în compunere câte un batalion clasic de tancuri. În aceste condiții, este nevoie de trimiterea unui lot suplimentar de vehicule de luptă în regiune.

În urma implementării acestei decizii, în sud-vestul Rusiei va fi creat un grup mobil, care poate fi dislocat rapid în zonele din care provin amenințările.

Experții militari ruși apreciază că, între altele, această măsură reprezintă un răspuns la planurile NATO de consolidare a Forțelor Terestre din Europa.

După cum reamintit publicația, în cursul lunii aprilie, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat întărirea capabilităților Regiunii Militare Sud, din cauza intențiilor NATO de a destabiliza situațiile din Transcaucazia și Orientul Mijlociu. În opinia acestuia, pentru respingerea amenințărilor, Moscova trebuie să adopte o serie de măsuri suplimentare.

Așa cum a subliniat recent reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, Igor Konashenkov, conflictele din ultimii ani au demonstrat faptul că cea mai optimă armă a fost și rămâne tancul, iar un grup puternic de vehicule de acest tip poate reprezenta atuul principal al țării.

Expertul militar rus Aleksei Khlopotov a subliniat că tancul T-90 este unul sigur și de încredere. Versiunea T-90M Proryv depășește varianta inițială la aproape toți parametri.

“În Siria, tancurile T-90 s-au aflat în mod repetat sub focul adversarului, care le-a lovit cu rachete americane antitanc moderne de tip TOW-2. Acestea au demonstrat în practică un nivel sporit de supraviețuire. Chiar dacă tancul a suferit avarii importante, cel mai adesea echipajul a rămas în viață”, a spus Khlopotov.

Tancul T-90M Proryv a fost dotat cu un blindaj întărit împotriva obuzelor și rachetelor, precum și cu o turelă reproiectată cu protecție împotriva munițiilor cumulative. De asemenea, a fost crescută puterea motorului, fapt ce i-a sporit mobilitatea. 

Sursa: iz.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s