Majoritatea navelor din statele membre NATO participante la exercițiile din Marea Neagră au părăsit regiunea

foto

Analiză remnmilitaryblog.com

Surse locale turcești de pe Twitter au informat că, pe 21.07.2021, fregata italiană ITS Virginio Fasan și nava de patrulare turcească TVG Barbaros au tranzitat Strâmtoarea Bosfor, în direcția Mării Mediterane.

Cele două nave de luptă, care fac parte din Gruparea navală permanentă 2 a NATO (SNMG-2), au intrat împreună în Marea Neagră, pe 01.07.2021, și au participat la exercițiile Sea Breeze-2021 (28 iunie – 10 iulie) și Breeze-2021 (11-19 iulie), organizate de Ucraina și Bulgaria.

foto 1

Astfel, în prezent, în acvatoriul Mării Negre se mai află doar una dintre navele NATO participante la cele două exerciții. Este vorba despre nava de patrulare Rayo a Forțelor Navale ale Spaniei, care a intrat mai târziu în Marea Neagră, respectiv pe 07.07.2021.

Pe 18 iulie, a ieșit din Marea Neagră nava grecească purtătoare de rachete Daniolos, prezentă în regiune din 10.07.2021. Cu o zi înainte, pe 17 iulie, a traversat Strâmtoarea Bosfor în direcția Mării Mediterane și nava de patrulare HMS Trent din cadrul Forțelor Navale ale Marii Britanii.

Pe 16.07.2021, au ieșit din Marea Neagră cele două nave americane participante la exerciții, respectiv distrugătorul USS Ross și nava expediționară de transport USNS Yuma.  

Anterior, pe 02.07.2021, din Marea Neagră ieșiseră și cele două nave aparținând grupării de atac a portavionului britanic HMS Queen Elizabeth. Este vorba despre distrugătorul britanic HMS Defender și fregata olandeză HNLMS Evertsen.

Astfel, în perioada următoare, situația de securitate din Marea Neagră ar trebui să se normalizeze, iar activitățile de pregătire pentru luptă desfășurate de Flota rusă din Marea Neagră să scadă în intensitate. 

Sursa: twiter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s