Expert israelian: NATO nu are șanse să contracareze Federația Rusă în Regiunea Mării Negre

1

În cadrul unui interviu acordat publicației de Internet Politnavigator, politologul israelian, Yakov Kedmi, fost șef al Serviciului Special Nativ, a remarcat faptul că, în ultima perioadă, Regiunea Mării Negre a devenit locul unor activități sporite ale unor state membre NATO și aliate, care intenționează să contracareze Federația Rusă în această zonă.

Expertul israelian a menționat că, în prezent, cele mai eficiente flote ale Federației Ruse sunt Flota de Nord și Flota din Oceanul Pacific. Cu toate acestea, NATO nu are acum nici puterea și nici capacitatea de a lupta nici împotriva Flotei ruse din Marea Neagră, care este, fără îndoială, cea mai puternică din Regiunea Mării Negre.

“Nicio navă ostilă aflată în Marea Neagră nu poate fi în viață mai mult de 15 minute. Din punct de vedere militar, încercarea de a exagera amenințările și de a aduce alte nave NATO în Marea Neagră nu va face decât să transforme aceste nave în ținte suplimentare. Pentru a-și justifica prezența în regiune, la nivel politic se exagerează amenințarea reprezentată de flota rusă. În mod obiectiv, nu există nicio flotă care să se poată opune flotei rusești în Marea Mediterană sau Marea Neagră”, a spus Kedmi.

Potrivit declarațiilor acestuia, pomparea de arme occidentale în Ucraina nu va duce la o schimbare a potențialului părților. Kievul este de multă vreme isteric în legătură cu agresivitatea rusească și răspândește zvonuri despre hoarde ale Moscovei amplasate lângă granițele sale, încercând să justifice militarizarea. Cu toate acestea, acțiunile sale sunt lispite de sens, în termene strategici, tactici sau chiar practici. Federația Rusă pur și simplu nu are nevoie de o concentrare de trupe la granița cu Ucraina, chiar dacă vrea să ia parte la ceea ce se întâmplă în Donbas.

Dronele publicitare Bayraktar TB2 mediatizate de Turcia nu vor ajuta Ucraina în cazul unui conflict cu Rusia. Din punct de vedere militar, acestea nu au deloc valoare practică. Ele nu vor putea ajuta în niciun fel armata ucraineană și Forțele Navale inexistente. Rusia este un adversar puternic și va distruge aceste drone fără probleme. În ceea ce privește Marina ucraineană, Kedmi apreciază că producția comună de vedete și corvete britanice și turcești în șantierele navale ucrainene nu va schimba situația.

“Ținând cont de cantitate și calitate, aceste nave nu vor avea nicio valoare militară în lupta navală modernă. Mai ales, având în vedere forțele pe care Rusia le are pe coasta Mării Negre. În consecință, este vorba mai mult despre un pas propagandistic și politic, decât de unul militar”, a concluzionat Kedmi.

În consecință, acesta apreciază că, în cazul unui conflict militar real între Rusia și Ucraina, NATO nu va putea să ajute partea ucraineană. 

Sursa: topcor.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s