Kremlinul consideră că aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei sunt periculoase pentru Federația Rusă

foto

În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Izvestia, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, pe 02.09.2021, că aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei sunt considerate periculoase la Kremlin, iar, în cazul în care acestea vor fi puse în aplicare, partea rusă va fi nevoită să adopte o serie de contramăsuri.

“Washingtonul a reacționat destul de pozitiv la aceste aspirații euro-atlantice ale Ucrainei. Acest lucru este destul de periculos pentru noi, deoarece NATO va continua să-și mute infrastructura militară către granițele noastre”, a spus Peskov.

Potrivit precizărilor sale, “este vorba despre o problemă care va necesita adoptarea unor contramăsuri, pentru a echilibra situația și a asigura securitatea frontierelor noastre în proporție de 100%”.

Întrebat dacă acordurile încheiate în timpul vizitei președintelui ucrainean, Volodimir Zelensky, în Statele Unite reprezintă o amenințare pentru Federația Rusă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a răspuns: “Potențial, da”. “Când spun potențial, mă refer, în primul rând, la o declarație despre posibilitatea aderării Ucrainei la NATO. Toruși, Zelensky insistă în problema aderării la NATO, deși, judecând după sondajele de opinie, acest demers nu este susținut de cel puțin jumătate din populația Ucrainei”, a menționat Peskov.

Acesta a atras atenția, de asemenea, asupra “retoricii antirusești pe care Zelensky a promovat-o în timpul vizitei sale în SUA”. “Pe alocuri, s-a lăsat impresia că misiunea principală a Ucrainei și Statelor Unite este de a fi prieteni împotriva Rusiei. Desigur, este măgulitor faptul că țara noastră a atras atât de mult atenția în timpul acestor negocieri. Dar, aș fi dorit ca acest lucru să fie cu un semn plus, nu cu un semn minus”, a concluzionat Dmitri Peskov.  

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s