General ucrainean în retragere: Kremlinul nu renunță la planurile de invadare a Ucrainei

foto

Potrivit topwar.ru, generalul în retragere din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasili Vovk, a declarat că exercițiul strategic comun ruso-belarus Vest-2021 nu este îndreptat împotriva Ucrainei, iar autoritățile de la Kiev nu au de ce să se teamă de manevrele aflate în curs de desfășurare.

Cu toate acestea, Kremlinul nu renunță la planurile sale de a crea Novorossyia, iar o invazie a armatei ruse va avea loc, dar ceva mai târziu.

Potrivit declarațiilor generalului, care apare din ce în ce mai des la televiziunea ucraineană, în calitate de expert în probleme de securitate, Rusia nu va implementa acum nicio măsură pentru cucerirea teritoriului Ucrainei. În consecință, nimeni nu trebuie să se teamă de exercițiul Vest-2021. De asemenea, reînarmarea trupelor belaruse pentru un milliard de dolari, care a fost anunțată în urmă cu câteva zile, nu are nicio legătură cu Ucraina. Toate acestea sunt îndreptate împotriva NATO.

Însă, în pofida acestor lucruri, autoritățile ucrainene nu trebuie să se relazxeze. Kremlinul are un plan pentru a cuceri o parte din Ucraina, în cadrul proiectului Novorossyia. Invazia va avea loc peste doi ani, dacă nu vor exista schimbări în Donbas.

După cum a declarat generalul în retragere, Rusia vizează opt regiuni din Ucraina: Harkov, Donețk, Lugansk, Dnepropetrovsk, Zaporojie, Nikolaev, Kherson și Odesa, unde sentimentele pro-ruse sunt puternice. După aceea, restul Ucrainei va rămâne complet fără ieșire la mare.

Generalul Vovk a vorbit în mai multe rânduri despre un potențial conflict militar la scară largă între Rusia și Ucraina. În opinia sa, Kievul nu va respecta acordurile de la Minsk, iar acest lucru va duce la conflicte. În același timp, generalul susține că este inutil să se aștepte ajutorul NATO sau al SUA. Nimeni nu va lupta pentru Ucraina, iar toată lumea se va limita la declarații.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s