Trupele ruse au primit primele sisteme de rachete antiaeriene S-500. India pe lista potențialilor cumpărători

foto

În cadrul unui forum pentru petrol și gaze desfășurat în localitatea Tyumen, vicepremierul rus, Yuri Borisov, a anunțat, pe 16.09.2021, că testele de stat ale noului sistem de rachete antiaeriene S-500 au fost finalizate și a început livrarea acestuia la trupe.

“Încă nu s-a ajuns la nomenclatura completă pe care concernul aerocosmic Almaz-Antey ar trebui să o livreze la cererea Ministerului Apărării. Dar, este vorba despre o configurație convenită a complexului”, a spus Borisov.

În ceea ce privește potențialul pentru export al sistemului S-500, Borisov a menționat că India ar putea deveni primul cumpărător al acestuia. Potrivit precizărilor sale, vânzarea noilor sisteme va avea loc numai după înzestrarea trupelor proprii cu un număr suficient de complexe de acest tip.

Testele de stat ale sistemului S-500 au început în anul 2020. Adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksei Krivoruchko, a declarat atunci că primele sisteme de acest tip vor fi primite de militarii ruși în 2021, urmând ca livrările în serie să înceapă în 2025. În luna iulie a acestui an, reprezentanții ministerului au informat că, după finalizarea întregului ciclu de teste, noile sisteme vor fi predate armatei de apărare antiaeriană și antirachetă din Regiunea Moscova.

Primele informații despre încheierea unui contract pentru livrarea la trupe a sistemelor de rachete antiaeriene S-500 au apărut tot în luna iulie. Atunci s-a aflat că Ministerul rus al Apărării a comandat mai mult de 10 sisteme de acest tip.

La începutul lunii august, a fost demarată și producerea în serie a rachetelor pentru sistemele S-500.

Potrivit informațiilor existente, completul minimal al sistemului S-500 va fi format dintr-un punct de conducere în luptă cu sistem automatizat de conducere (ASU), un complex de radiolocație, un radar multirol pentru “iluminarea țintelor” și până la 12 instalații de lansare a rachetelor antiaeriene.

Sistemul S-500 Prometheus face parte din noua generație de sisteme de rachete antiaeriene sol-aer. Este vorba despre un complex universal cu rază lungă de acțiune și posibilități de interceptare la mare altitudine, care dispune de un mare potențial de apărare antirachetă. Sistemul poate distruge nu numai ținte balistice, ci și aerodinamice (avioane, elicoptere și altele), precum și rachete de croazieră.

Raza de acțiune a sistemului S-500 este de aproximativ 600 de kilometri. Acesta poate descoperi și distruge simultan până la 10 ținte balistice supersonice, cu o viteză de până la șapte kilometri pe secundă. Sistemul poate doborî și blocurile de luptă ale rachetelor hipersonice.

Datorită caracteristicilor sale, sistemul S-500 va depăși în mod semnificativ sistemele S-400 aflate în prezent în dotarea trupelor, precum și concurentul său american Patriot Advanced Capability – 3.

Surse: ria.ru, topwar.ru, tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s