Bombardiere rusești Su-24M și avioane de vânătoare Su-30SM au efectuat lansări de rachete și bombe în Crimeea

1

Reprezentantul oficial al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), Aleksei Rulev, a declarat că, pe 29.09.2021, șapte avioane din cadrul Aviației navale au desfășurat exerciții cu lansări de rachete și bombe într-un poligon intercategorii din Crimeea.

“Obiectivele adversarului convențional au fost descoperite de către un avion de cercetare de tip Su-24MR. Pentru distrugerea acestora, în aer au fost ridicate bombardiere de front Su-24M și avioane de vânătoare multirol Su-30SM. Echipajele aeronavelor au executat un atac cu bombe și lansări de rachete nedirijate, distrugând pozițiile țintă, care au imitat obiectivele adversarului”, a menționat Rulev, a cărui declarație a fost preluată de agențiile Interfax și Tass.

Potrivit precizărilor acestuia, în total, la exercițiu au participat șapte avioane aparținând regimentului de aviație de asalt din compunerea Aviației navale a FRMN.

“Pe timpul executării zborurilor de instrucție și antrenament, piloții au îndeplinit normative de decolare în condiții extreme de pe aerodromul de dislocare și au efectuat elemente complexe de pilotaj, pentru evitarea mijloacelor de apărare antiaeriană ale adversarului convențional, la diferite altitudini, atât în mod individual, cât și în compunerea celulelor”, a spus Rulev.

Exercițiul s-a desfășurat în conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă și al activităților zilnice ale FRMN în anul de instrucție 2021. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele participante la exercițiu aparțin Regimentului 43 Aviație de Asalt – Saki din cadrul Aviației navale a FRMN. În compunerea regimentului se află o escadrilă de aviație de vânătoare, formată din 12 avioane Su-30SM, și o escadrilă de aviație de bombardament, care incude 12 bombardiere Su-24M și avioane de cercetare Su-24MR.

În ultima perioadă, se remarcă faptul că toate componentele FRMN desfășoară diverse exerciții și activități de pregătire cu trageri de luptă. Acestea au loc la sol, în aer și pe mare, cu participarea de nave, submarine, avioane și complexe de rachete de coastă.

Surse: militarynews.ru, tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s