Nave de luptă rusești au desfășurat exerciții în acvatoriul Mării Negre, cu executarea de trageri de artilerie

foto

Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a informat, pe 11.10.2021, că o grupare navală, formată din crucișătorul purtător de rachete Moscova, fregata Amiral Grigorovici, nava de patrulare Ladny și dragorul maritim Kovrovets, a desfășurat o serie de exerciții în acvatoriul Mării Negre.

“Echipajele crucișătorului, fregatei și navei de patrulare au desfășurat activități de ducere a luptei navale cu nave de suprafață ale adversarului convențional”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Interfax.

Pe timpul activităților de pregătire pentru luptă, fregata Amiral Grigorovici și nava de patrulare Ladny, în compunerea unei grupări navale de asalt, au atacat crucișătorul Moscova, întrebuințând rachete ale complexului Kalibr și torpilele din dotare. La rândul său, crucișătorul a îndeplinit misiuni de respingere a atacului adversarului convențional.

“Ulterior, echipajele tuturor navelor de luptă au executat trageri de artilerie asupra unor ținte navale, care au imitat o grupare navală a adversarului”, au precizat reprezentanții Statului major al FRMN.

De asemenea, au fost îndeplinite misiuni de asigurare antimină a unui detașament de nave, pe timpul ieșirii din punctul de dislocare.

“Dragorul maritim Kovrovets a efectuat căutarea, identificarea și recuperarea minelor marine, folosind trale de contact pentru apă adâncă și fără contact. În acest fel, a fost asigurată trecerea în siguranță a detașamentului de nave de luptă prin câmpul de mine”, au menționat reprezentanții flotei.

Potrivit militarilor ruși, exercițiul a fost efectuat în conformitate cu planul unic al verificării forțelor Regiunii Militare Sud, la încheierea perioadei de instrucție de vară.

Este remarcat faptul că, după finalizarea exercițiului, navele de luptă s-au deplasat în punctele de dislocare permanentă, unde echipajele vor desfășura activități de întreținere a acestora și de completare a rezervelor de mijloace materiale, după care vor continua să îndeplinească misiuni potrivit destinației. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În prezent, situația de securitate din Marea Neagră este relativ calmă, ținând cont de faptul că în regiune nu se află nave de luptă importante ale unor state neriverane.

În acvatoriul Mării Negre operează cinci nave ale Grupării navale a NATO de luptă împotriva minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group 2). Între acestea se află însă numai o navă de patrulare spaniolă și patru dragoare din Italia, Bulgaria, România și Turcia, care nu reprezintă o amenințare pentru Flota rusă din Marea Neagră.

Ca urmare, se poate aprecia că activitățile navelor rusești sunt normale și se înscriu în acțiunile curente de pregătire pentru luptă. 

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s