Nave de luptă din SUA și Turcia au executat exerciții comune în acvatoriul Mării Negre

1

Analiză remnmilitaryblog.com

Flota a șasea operativă din cadrul Forțelor Navale americane din Europa și Africa a informat că, pe 06.11.2021, nave de luptă din SUA și Turcia au executat exerciții comune în acvatoriul Mării Negre.

Dintr-un mesaj postat pe contul său de Twitter rezultă faptul că nava de comandament USS Mount Whitney și distrugătorul USS Porter au desfășurat un exercițiu de tip Passex (navigație comună) cu fregata turcească TCG Yavuz.

Activitățile desfășurate de navele americane în Marea Neagră vizează asigurarea securității și stabilității în regiune împreună cu aliații și partenerii NATO.

Cu două zile în urmă, cele două nave americane au executat exerciții similare împreună cu fregata BGS Gordi din cadrul Forțelor Navale ale Bulgariei.

Distrugătorul american Porter se află în Marea Neagră din 30 octombrie, iar nava amiral a Flotei a șasea, Mount Whitney, din 04 noiembrie.

Pe 29.10.2021, Forțele Navale americane au anunțat începerea unei operații militare navale în Marea Mediterană și Marea Neagră, cu participarea Statului major al Flotei a șasea, forțelor militare navale de atac și forțelor de sprijin ale NATO. Conducerea operației se află la bordul navei de comandament USS Mount Whitney.

Înaintea intrării în Marea Neagră, Mount Whitney a efectuat o escală de câteva zile în portul Istanbul din Turcia. 

Sursa: twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s