Un avion american de cercetare de tip RC-135W a zburat în proximitatea frontierelor rusești din Marea Neagră

0

Analiză remnmilitaryblog.com                                     

Sursele de monitorizare a aviației de pe Twitter au informat că, pe 08.11.2021, un avion american de cercetare radioelectronică de tip RC-135W Rivet Joint a îndeplinit misiuni de tip ISR (IntelligenceSurveillanceReconnaissance) în proximitatea frontierelor rusești de la Marea Neagră, vizând Peninsula Crimeea și Ținutul Krasnodar.

Avionul Boeing RC-135W Rivet Joint a decolat de la Baza Aeriană Souda Bay de pe Insula Creta. Aeronava, cu numărul de bord 62-4126 și indicativul radio ELIA11, a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul Bulgariei. Aceasta a evoluat la o altitudine de aproximativ 9.900 de metri, cu o viteză de circa 700 de kilometri pe oră.

1

Avionul american a îndeplinit misiuni specifice, efectuând mai multe treceri de-a lungul litoralului Ținutului Krasnodar, la sud de Strâmtoarea Kerci, precum și la sud-est și sud-vest de Peninsula Crimeea.

2

Probabil, aeronava a desfășurat activități de cercetare în sprijinul navelor americane aflate în acvatoriul Mării Negre.

În aceste zile, în regiune se află trei nave din cadrul Forțelor Navale ale SUA. Este vorba despre distrugătorul USS Porter, nava de comandament USS Mount Whitney și petrolierul USNS John Lenthall.

După cum a anunțat Ambasada americană la Tbilisi, pe 08 noiembrie, USS Mount Whitney și USS Porter au intrat în portul Poti din Georgia.

Anterior, cele două nave au desfășurat activități de pregătire pentru luptă cu fregata BGS Gordi din cadrul Forțelor Navale ale Bulgariei și cu fregata turcească TCG Yavuz.

Sursa: twitter.com.

Lasă un comentariu