Două bombardiere rusești Tu-160 au îndeplinit misiuni deasupra Mării Barents, Mării Norvegiei și Mării Nordului

1

Analiză remnmilitaryblog.com

Potrivit unor informații publicate pe rețelele de socializare (Twitter, Telegram), pe 12.11.2021, două bombardiere strategice rusești de tip Tu-160 au îndeplinit misiuni de patrulare deasupra apelor neutre ale Mării Barents, Mării Norvegiei și Mării Nordului.

Durata zborurilor a fost de aproximativ 12 ore.

Pe anumite porțiuni ale traiectului de zbor, bombardierele rusești au fost escortate de avioane de vânătoare F-16 aparținând Forțelor Aeriene ale Norvegiei și Eurofighter Typhoon din cadrul Forțelor Aeriene ale Marii Britanii.

La asigurarea misiunii au participat avioane-cisternă Il-78M, un avion AWACS de tip A-50U, precum și aeronave din cadrul Aviației de luptă antisubmarin și Aviației Operativ-Tactice a Flotei de Nord.

2

Cel mai probabil, misiunea bombardierelor strategice rusești reprezintă o reacție la zborurile efectuate în ultima perioadă de bombardierele americane B-1B.

Trebuie remarcat faptul că, cel puțin până în prezent, sursele oficiale rusești nu au făcut referiri la zborurile bombardierelor Tu-160.

3

Din analiza datelor tehnice prezentate de sursele de pe Twitter și Telegram rezultă faptul că cele două avioane Tu-160 deplasate în Marea Nordului au întrebuințat indicativele radio 70291 și 70292. Acestea au fost realimentate în aer deasupra apelor neutre ale Mării Norvegiei de două avioane-cisternă Il-78M, cu indicativele radio 53824 și 53893.

Așa cum se întâmplă de regulă la misiunile de acest tip, o a treia aeronavă Tu-160, cu indicativul radio 70293, a evoluat deasupra Mării Barents, asigurând legătura dintre avioanele aflate în Marea Nordului și baza aeriană de la Engels (Regiunea Saratov) a Aviației cu rază lungă de acțiune. Activitățile bombardierului strategic au fost susținute de un al treilea avion-cisternă Il-78M, cu indicativul radio 53826.

În ultimele trei zile se constată o activare fără precedent a Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse. Pe 10, 11 și 12 noiembrie, în spațiul aerian al Republicii Belarus au zburat toate categoriile de avioane de bombardament din dotarea Aviației Strategice ruse, respectiv Tu-22M3, Tu-95MS și Tu-160.

Astfel, pe 10 noiembrie, două bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au îndeplinit misiuni în cooperare cu punctele de conducere aparținând Forțelor Armate ale Federației Ruse și Republicii Belarus, pentru verificarea forțelor de serviciu ale Sistemului regional unic de apărare antiaeriană, format la nivelul Statului unional.

Pe 11 noiembrie, două bombardiere strategice Tu-160 au patrulat în spațiul aerian al Republicii Belarus, fiind escortate de avioane de vânătoare Su-30SM aparținând Forțelor Aeriene locale. Durata zborului a fost de patru ore și 36 de minute, timp în care bombardierele au parcurs peste 3.000 de kilometri.

4

De asemenea, pe 12 noiembrie, între două și patru bombardiere strategice Tu-95MS s-au aflat în spațiul aerian al Republicii Belarus. La fel ca și în cazul misiunii bombardierelor Tu-160 din Marea Nordului, sursele oficiale rusești nu au făcut referire nici la zborul din Republica Belarus al bombardierelor Tu-95MS.

Surse: twitter.com, t.me.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s