Rusia contraatacă: Pentru a muta atenția din Marea Neagră, trupe ruse au fost parașutate la frontiera dintre Belarus și Polonia

0

Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 12.11.2021, că subunități de desant aerian au fost deplasate în Regiunea Grodno din Republica Belarus, pentru desfășurarea de exerciții comune.

“Pe 12 noiembrie, în cadrul unei verificări inopinate asupra nivelului de pregătire pentru luptă al Trupelor de Desant Aerian, subunități rusești de desant au fost parașutate pe o platformă de aterizare necunoscută de pe teritoriul Regiunii Grodno din Republica Belarus și vor participa la un exercițiu tactic comun cu subunități din cadrul Forțelor Armate locale”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Tass.

După cum au informat reprezentanții militari ruși, asigurarea desantării a fost făcută cu avioane Il-76 ale Aviației Militare de Transport din cadrul Forțelor Aerocosmice, care au decolat de pe un aerodrom de pe teritoriul Federației Ruse și în prezent se află în spațiul aerian al Republicii Belarus.  

Potrivit Ministerului rus al Apărării, după desantarea prin parașutare și desfășurarea de exerciții comune cu subunități aparținând Forțelor Armate ale Republicii Belarus, subunitățile de desant aerian vor reveni în punctul de dislocare permanentă de pe teritoriul Federației Ruse. 

La rândul său, Ministerul Apărării al Republicii Belarus a informat că desantarea are loc în poligonul Gozhsky și vizează “verificarea uneia dintre componentele forțelor de răspuns ale Statului unional, pe fondul dezvoltării activităților militare în apropierea frontierei de stat a republicii”.

Pe de altă parte, potrivit unor informații postate de surse rusești pe canalele de Telegram, după bombardiere Tu-22M3 și Tu-160, Rusia a deplasat în Republica Belarus și bombardiere strategice de tip Tu-95MS.

Astfel, pe 12 noiembrie, între două și patru avioane de acest tip au zburat în spațiul aerian al Republicii Belarus.

Potrivit surselor menționate mai sus, Rusia consolidează în acest fel capacitatea de apărare a Statului unional format cu Republica Belarus, în contextul agravării situației de la frontiera polono-belarusă, din cauza afluxului de migranți.

Avioanele Tu-95MS nu sunt primele aeronave rusești apărute în ultimele zile în spațiul aerian al Republicii Belarus. Joi, 11 noiembrie, două bombardiere strategice Tu-160 au patrulat în statul vecin, fiind escortate de avioane de vânătoare Su-30SM aparținând Forțelor Aeriene ale Republicii Belarus. Durata zborului a fost de patru ore și 36 de minute, timp în care bombardierele au parcurs peste 3.000 de kilometri.

Cu o zi înainte, un zbor similar a fost efectuat de două avioane cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse, care au cooperat cu punctele de conducere ale Forțelor Armate rusești și belaruse, pentru verificarea sistemului de apărare antiaeriană.

Între timp, trenuri cu vehicule blindate germane se deplasează dinpre vest la frontiera Poloniei cu Republica Belarus. Tunuri autopropulsate germane au fost observate de martori oculari în orașul polonez Olsztyn, aflat la 66 de kilometri de frontiera cu Republica Belarus.

2

Kremlinul, prin vocea secretarului de presă al președintelui, Dmitry Peskov, și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea tensiunilor la frontiera dintre cele două state. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În timp ce SUA și NATO desfășoară activități militare intense în Regiunea Mării Negre, care, în opinia oficialilor ruși, au ca scop pregătirea teatrului de operațiuni militare pentru o eventuală ofensivă a Ucrainei în Donbas și eventual în Crimeea, Federația Rusă face același lucru pe teritoriul Republicii Belarus.

Probabil, prin mutarea atenției din Marea Neagră, Rusia încearcă să detensioneze situația din apropierea imediată a frontierelor sale și să mute presiunea pe statele membre NATO de la frontiera occidentală a Republicii Belarus.

3

Trebuie precizat faptul că activitățile Trupelor de Desant Aerian ale Rusiei se desfășoară la numai câțiva kilometri de frontiera Republicii Belarus cu Polonia, iar traiectele de zbor ale bombardierelor strategice rusești s-au situat la distanțe foarte mici de granițele cu Polonia și Lituania.

Surse: tass.ru, topcor.ru, twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s