Până în 2027, în sud-vestul Rusiei, vor fi formate trei batalioane dotate cu aruncătoare grele de flăcări

1

Ministerul rus al Apărării intenționează ca, până în anul 2027, să formeze trei noi batalioane dotate cu aruncătoare grele de flăcări în Regiunea Militară Sud. După cum au declarat pentru Izvestia surse din departamentul militar, acestea vor fi înarmate atât cu sistemul Solntsepek, pe platformă șenilată, care a fost testat în timp, cât și cu cel mai nou sistem Tosochka, pe șasiu cu roți. Aceste sisteme sunt capabile “să ardă” o suprafață de sute și chiar mii de hectare. Potrivit experților militari, aruncătoarele de flăcări pot să întărească de mai multe ori apărarea în direcția strategică sud. 

Solntsepek sufocant

După cum a informat Izvestia, citând surse din cadrul Ministerului Apărării, trei noi batalioane vor fi formate în Regiunea Militară Sud și vor fi dotate cu sisteme grele de aruncătoare de flăcări TOS-1A Solntsepek și TOS-2 Tosochka. Acestea vor acoperi sud-vestul țării, respectiv Caucazul, Crimeea și granița cu Ucraina. Potrivit interlocutorilor publicației, aruncătoarele de aflăcări ar putea fi transferate și în direcția strategică vest. Mobilitatea sistemului Tosochka, montat pe un șasiu cu roți, permite efectuarea marșului pe drumurile publice pe distanțe de sute de kilometri.

În armata rusă, TOS-1 sunt în serviciu în unitățile independente ale Trupelor de protecție chimică, biologică și împotriva radiațiilor (RCB). Potrivit surselor Izvestia, livrarea aruncătoarelor de flăcări către Regiunea Militară Sud se va desfășura în etape. În prima etapă – până în 2024 – numărul pieselor existente va fi adus la 42 de complete.

În cea de-a doua etapă, se preconizează creșterea constantă a numărului de aruncătoare de flăcări prin formarea de unități suplimentare în regimentele RCB ale armatelor de arme întrunite. În total, până în 2027, vor fi create trei noi batalioane cu sisteme grele de aruncătoare de flăcări, ceea ce va crește capacitățile de foc ale grupărilor de șase ori față de ora actuală.

Activitățile cu aruncătoarele de flăcări sunt practicate în mod regulat în timpul exercițiilor. Anterior, departamentul militar a informat că echipajele TOS Solntsepek au tras cu succes la sfârșitul verii asupra unor ținte de antrenament în poligonul Mulino din regiunea Nijni Novgorod. Acțiunile sistemelor de aruncătoare de flăcări au fost practicat și în toamnă la exercițiile Misiune de pace-2021 de lângă Orenburg. Sistemele grele de aruncătoare de flăcări au efectuat raiduri asupra unor puncte fortificate și a punctelor de comandă. De asemenea, este cunoscut faptul că, în luna aprilie a acestui an, aruncătoarele de flăcări au tras cu succes asupra unor ținte maritime, pe un teren de antrenament din Crimeea.

În regiunea Mării Negre, exercițiile la scară largă cu participarea navelor și avioanelor din țările NATO s-au încheiat recent, iar în Ucraina și la granița armeano-azeră există tensiuni. Într-o astfel de situație, se sugerează consolidarea direcției strategice sud, a declarat istoricul militar Alexei Hlopotov.

“În timpul luptelor din Siria și Irak, sistemele grele de aruncătoare de flăcări și-au dovedit eficiența. Ele sunt indispensabile în distrugerea inamicului, care este înrădăcinat în poziții întărite, în fortificații sau în munți. Solntsepek și Tosochka se vor completa reciproc. Platforma șenilată a primului vehicul permite sistemului să funcționeze pe linia frontului și să lovească la distanță mică. Tosochka, instalat pe un șasiu cu roți, va fi bun atunci când se duce războiul de manevră”, a declarat expertul pentru Izvestia.

2

Șasiul pe roți oferă o serie de avantaje, a declarat Alexei Hlopotov. În ceea ce privește viteza de mișcare în marș, TOS-2 este comparabil cu mașinile convenționale, ceea ce îl face deosebit de eficient pe terenuri cu o rețea rutieră dezvoltată, precum și în stepe, deșerturi și în zonele cu sol pietros.

“Sistemul de pe un șasiu cu roți este mai ieftin de produs, de întreținut și are o resursă mai lungă”, a concluzionat expertul.

O să fie cald

Solntsepek a fost dezvoltat pe baza TOS-1 Buratino, care a suferit un botez de foc la sfârșitul anilor 1980 în Afganistan. Cu ajutorul aruncătoarelor de flăcări grele, armata sovietică a distrus mujahedinii ascunși în peșteri și fortărețe de munte. Aceste adăposturi nu au putut fi distruse cu obuzele de artilerie și bombele aeriene.

O unitate dotată cu sisteme Solntsepek a participat și la ostilități în Siria. Se știe că TOS au fost folosite în mai multe zone ale Republicii Arabe, inclusiv pentru a acoperi baza aeriană Khmeimim. În zona Palmyra, acestea au fost utilizate pentru a distruge pozițiile teroriste situate în afara zonei rezidențiale. Anterior, Izvestia a scris că întrebuințarea Solntsepek în Siria a fost recunoscută ca fiind de succes.

Acest vehicul de luptă este montat pe șasiul tancului T-90, pe care este instalat un pachet de 24 de ghidaje tubulare pentru rachete. Echipajul este format din trei persoane. Complexul de aruncătoare de flăcări este format dintr-o mașină de luptă și două vehicule de încărcare și transport.

Loviturile asupra inamicului sunt efectuate cu rachete de calibru 220 de milimetri, cu un focos termobaric. După ce muniția lovește ținta, se formează un nor de aerosoli de explozibili în apropierea suprafeței pământului, care, amestecat cu aerul, explodează. O salvă cu un pachet complet acoperă o suprafață de 40.000 de metri pătrați.

După o explozie volumetrică detonantă, o tornadă de foc se răspândește pe teren, pătrunzând în orice adăpost. Principalii factori dăunători ai unei astfel de muniții sunt temperatura ridicată, unda de șoc și o scădere bruscă a presiunii. Sistemul poate da o salvă pe o rază de până la 6 km.

Sistemul Tosochka a fost prezentat pentru prima dată la Parada Victoriei din 2020. Zilele trecute, Alexander Smirnov, directorul general al societății Splav, denumită după A.N. Ganichev (compania care a dezvoltat sistemul), a declarat că testele sunt în curs de finalizare, iar trupele așteaptă aceste sisteme. Societatea a început deja pregătirea platformelor șenilate.

Lansatorul TOS-2 este instalat pe șasiul pe roți Typhoon-U și are un blindaj ușor. Vehiculul de luptă este echipat cu un sistem automat modern de control al focului. Pachetul conține 18 ghiduri pentru proiectile.

În pregătirea pentru atac, Tosochka nu are nevoie de ajutorul unui vehicul de încărcare și transport. Muniția este reîncărcată din transportor folosind propriul manipulator de macarale.

Exportul de aruncătoare de flăcări grele a fost permis în 2008, iar Solntsepek s-a dovedit imediat a fi la mare căutare. În prezent, aruncătorul de flăcări greu este în serviciu în armatele din Kazahstan, Algeria, Azerbaidjan, Irak, Arabia Saudită și Siria.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Trupele de Protecție RCB ale Regiunii Militare Sud includ o brigadă și trei regimente de protecție RCB. Brigada 28 Protecție RCB – Kamyshin (Regiunea Volgograd) îndeplinește misiuni la nivel central, în subordinea directă a comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, iar fiecare din cele trei armate de arme întrunite ale regiunii dispune de un regiment de protecție RCB. Este vorba despre Regimentul 39 Protecție RCB – Oktyabrsky (Regiunea Volgograd) al Armatei 8 arme întrunite – Novocherkassk, Regimentul 17 Protecție RCB din Ținutul Krasnodar al Armatei 49 arme întrunite – Stavropol și Regimentul 40 Protecție RCB – Troitskaya (Republica Ingușetia) al Armatei 58 arme întrunite – Vladikavkaz.

Probabil, cele trei batalioane de aruncătoare de flăcări vor fi formate în fiecare din cele trei regimente de protecție RCB ale Regiunii Militare Sud. De fapt, acestea există deja ca și structuri militare, dar vor fi reorganizate, iar dotarea acestora va fi modernizată.

Sursa: iz.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s