Rușii folosesc sisteme neobișnuite pentru protejarea tancurilor îmotriva rachetelor Javelin și dronelor Bayraktar din Ucraina

1

Analistul militar american Sebastien Roblin de la publicația Forbes a semnalat faptul că tancurile rusești au primit un sistem de protecție neobișnuit împotriva rachetelor dirijate antitanc Javelin și a dronelor Bayraktar TB2 fabricate în Turcia.

Acesta a remarcat faptul că, recent, pe tancurile rusești a început să fie observată o suprastructură discretă instalată deasupra turelelor. După cum a informat publicația Forbes, potrivit estimărilor lui Sebastien Roblin, dispozitivul neobișnuit de pe vehiculele blindate rusești reprezintă o protecție împotriva rachetelor dirijate antitanc americane de tip Javelin și a dronelor de atac turcești Bayraktar TB2 deținute de armata ucraineană.

“Cele două sisteme de atac reprezintă o amenințare mortală pentru partea superioară a tancurilor, unde protecția este mult mai slabă”, a spus Sebastien Roblin.

Expertul american a declarat că sistemele antitanc Javelin au o rază de acțiune de peste doi kilometri și o mare precizie de distrugere. O lovitură cu o astfel de rachetă în partea de sus a tancului, unde blindajul este cel mai slab, aproape sigur îl va scoate din funcțiune.

2

În anul 2018, Ucraina a primit 210 astfel de rachete și 37 de instalații de lansare, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în luptă în prima linie, decât în situații de urgență. Restricțiile privind întrebuințarea sistemelor Javelin pe linia frontului au fost ridicate în 2020, iar în noiembrie 2021 armata ucraineană a folosit aceste arme în Donbas. Reprezentanții ucraineni au anunțat mai întâi acest lucru, după care au negat. Se pare că militarii ucraineni au tras două rachete de acest tip în direcția fortificațiilor miliției din Donbas, dar au ratat țintele.

“Dronele Bayraktar TB2 produse în Turcia au o rază relativ scurtă de acțiune și sunt capabile să transporte până la patru arme de înaltă precizie, inclusiv racheta antitanc MAM-L, care poate fi dirijată către țintă folosind un laser montat pe dronă”, a spus editorialistul publicației Forbes.

Ucraina a achiziționat primele 12 drone Bayraktar TB2, după care a comandat mai multe unități. Armata ucraineană a folosit pentru prima dată o astfel de dronă în luna octombrie 2021, pentru a ataca un obuzier de 122 de milimetri de fabricație sovietică ce opera în Donbas.

După cum a menționat Roblin, armata rusă a experimentat de mai mult timp două noi metode pentru a-și proteja tancurile. Prima este reprezentată de instalarea unei umbrele blindate cu zăbrele pe partea superioară a vehiculului blindat. Un astfel de sistem a fost văzut pe tancurile rusești T-72B3 și T-80. Cu ajutorul său, pot fi reduse daunele provocate de lovirea cu rachete Javelin. Sistemul este capabil “să transforme o lovitură KO într-o palmă ceva mai puternică peste cap”.

3

“O bară sau o cușcă este de obicei instalată pe partea vulnerabilă sau pe armura din spate a unui tanc, pentru a proteja împotriva ambuscadelor la sol, dar noua configurație de umbrelă pare să urmărească atenuarea atacurilor din partea de sus”, a spus expertul american.

O altă contramăsură instalată pe unele tancuri rusești este o conductă de căldură. Aceasta poate fi folosită ca momeală pentru rachetele Javelin. Prezența unor astfel de dispozitive poate induce în eroare sistemul de ochire al unei rachete inamice.

Sursa: politros.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s