În cadrul Flotei ruse din Marea Neagră, a fost efectuat bilanțul activităților desfășurate în anul de instrucție 2021

1

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 30.11.2021, la Sevastopol, sub conducerea comandantului Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), amiral Igor Osipov, a avut loc o ședință extinsă a Consiliului Militar al flotei, în care a fost efectuat bilanțul activităților în anul de instrucție 2021.

Participanții la ședință au audiat rapoarte cu privire la rezultatele pregătirii pentru luptă, asigurarea tehnico-materială, repararea tehnicii și armamentelor, ordinea de drept și disciplina militară.

Potrivit documentelor prezentate, în anul de instrucție 2021, echipajele navelor FRMN au executat aproximativ 250 de exerciții de diferite tipuri, în timpul cărora au fost îndeplinite peste 600 de misiuni de luptă, inclusiv cu trageri de luptă. În procesul de pregătire pentru desfășurarea serviciului de luptă, echipajele navelor și vedetelor au îndeplinit aproape 150 de misiuni de curs.

Navigația forțelor navale ale FRMN în anul de instrucție 2021 a însumat 5.500 de zile, în care s-au parcurs 450.000 de mile marine, adică de 1,5 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea intensității și a duratei misiunilor pe mare este asociată cu acțiunile navelor FRMN în cadrul Grupării navale operative din Marea Mediterană, precum și a nivelului ridicat al activităților de pregătire pentru luptă planificate.

În plus, militarii FRMN au luat parte la trei exerciții navale internaționale, al patrulea urmând să aibă loc în luna decembrie, precum și la competițiile organizate în cadrul Jocurilor Internaționale ale Armatei și la concursurile Comandamentului Principal al Forțelor Navale, unde au fost câștigate mai mult de 10 premii.

La încheierea activității, comandantul FRMN, amiralul Igor Osipov, a înmânat militarilor o serie de premii de stat ale Federației Ruse și premii departamentale ale Ministerului Apărării, precum și cupe pentru cele mai bune formațiuni, subunități și unități militare.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s