Un avion rusesc An-2 cu 10 parașutiști la bord a aterizat forțat lângă Pskov. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

foto

Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 09.12.2021, în Regiunea Pskov, un avion ușor de transport, cu 10 parașutiști și trei membri ai echipajului la bord, a efectuat o aterizare de urgență pe o suprafață neamenajată, fără să fie înregistrate victime sau pagube materiale.

După cum au anunțat reprezentanții militari ruși, incidentul s-a produs în timpul efectuării unor zboruri de antrenament planificate de pe aerodromul Kresty, cu participarea unor aeronave militare de transport și subunități de parașutiști din cadrul Trupelor de Desant Aerian.

“La scurt timp după decolarea de pe aerodrom, motorul aeronavei ușoare de transport, aflată la o altitudine de 100 de metri, a început să piardă din putere. Ca urmare, aeronava și-a redus viteza și a început să coboare. La bordul acesteia se aflau 13 persoane, între care trei membri ai echipajului și 10 parașutiști”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului”, preluat de agenția Interfax.

Potrivit precizărilor reprezentanților militari, comandantul avionului a decis să efectueze o aterizare de urgență în afara aerodromului, pe o suprafață neamenajată.

“Având în vedere timpul limitat, comandantul aeronavei, locotenentul major Maksim Kabalov, a evaluat corect situația și i-a raportat comandantului zborurilor despre situația de urgență și disponibilitatea de a ateriza forțat pe o suprafață aleasă din aer”, se menționează în comunicatul de presă.

“Datorită acțiunii profesioniste a pilotului, niciunul dintre membrii echipajului și personalul de la bord nu a fost rănit. De asemenea, aeronava nu a fost avariată și, după inspecția tehnică și întreținerea corespunzătoare, aceasta va continua să fie folosită potrivit destinației”, au concluzionat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

O sursă din regiune a declarat pentru agenția Interfax că un avion militar de tip An-2 a efectuat o aterizare de urgență în apropierea unui sat din Regiunea Pskov. “Serviciile operative s-au deplasat la locul incidentului”, a precizat sursa. 

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s