Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe Twitter și Telegram, pe 05.01.2022, două avioane americane de cercetare au îndeplinit misiuni de tip ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) în spațiul aerian al Ucrainei. Aeronavele R-135W Rivet Joint și E-8C JSTARS au evoluat în apropierea liniei de demarcație din Donbas.

Avionul de conducere în luptă și indicare a țintelor E-8C Joint STARS a decolat de la Baza Aeriană Ramstein din Germania. Aeronava, cu numărul de înregistrare 01-2005 și indicativul radio REDEYE6, a evoluat la o altitudine de aproximativ 9.450 de metri, cu o viteză de circa 715 kilometri pe oră. Aceasta a efectuat mai multe treceri în raionul obișnuit, situat în apropierea liniei de demarcație din Donbas.

Avionul de cercetare radioelectronică RC-135W Rivet Joint a decolat de la Baza Aeriană Mildenhall din Marea Britanie. Aeronava, cu numărul de înregistrare 62-4135 și indicativul radio JAKE11, a evoluat la o altitudine de aproximativ 10.065 de metri, cu o viteză de circa 520 de kilometri pe oră. Aceasta a efectuat mai multe treceri în apropierea liniei de demarcație din Donbas și la nord de Peninsula Crimeea.

În ultima perioadă, avionul E-8C a îndeplinit misiuni în tandem cu o aeronavă RC-135V/W, atât deasupra apelor neutre ale Mării Negre, cât și în spațiul aerian al Ucrainei.

Aeronava a fost adusă pentru prima dată în Regiunea Mării Negre pe 09 noiembrie și ulterior pe 16 decembrie. Aceasta a mai îndeplinit misiuni în zonă pe 28 și pe 31 decembrie, precum și pe 03 ianuarie.

Probabil, avioanele americane de cercetare continuă să monitorizeze mișcările trupelor rusești și a tehnicii de luptă din dotarea acestora, în Regiunea Mării Negre.