OTSC a decis să trimită trupe în Kazahstan. Rușii sunt deja pe drum

foto

La solicitarea președintelui Kazahstanului, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a adoptat o decizie privind trimiterea de trupe de menținere a păcii în această țară. În Rusia, au fost deja alertate mai multe structuri de forțe speciale (Spetsnaz), care sunt ambarcate în avioane militare de transport pe aerodromurile din Kubinka și Chkalovsky. 

Decizia OTSC

Consiliul de Securitate Colectivă al OTSC a adotat decizia de a trimite trupe de menținere a păcii în Kazahstan.

“Consiliul de Securitate Colectivă a luat decizia de a trimite Forțele Colective de Menținere a Păcii ale OTSC în Republica Kazahstan, pentru o perioadă limitată, pentru a stabiliza și normaliza situația din țară”, se arată într-un comunicat al Serviciului de presă al OTSC, preluat de agenția rusă Interfax.

Anterior, pe site-ul Kremlinului a fost postat textul unei declarații a președintelui în exercițiu al Consiliului de Securitate Colectivă al OTSC, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, cu privire la decizia de a trimite forțe de menținere a păcii în Kazahstan.

“La solicitarea președintelui Republicii Kazahstan, K.-Zh.K. Tokayev, și având în vedere amenințarea la adresa securității naționale și a suveranității Republicii Kazahstan cauzată, printre altele, de ingerințe externe, Consiliul de Securitate Colectivă al OTSC, în conformitate cu articolul 4 din Tratatul de Securitate Colectivă, a adoptat o decizie privind trimiterea Forțelor Colective de Menținere a Păcii ale OTSC în Republica Kazahstan, pentru o perioadă limitată de timp, pentru a stabiliza și normaliza situația din această țară”, se arată în textul declarației.

Potrivit datelor oficiale, efectivele totale ale forțelor de menținere a păcii ale OTSC este de aproximativ 3.600 de militari. Aceste contingente sunt destinate să participe la operațiunile de menținere a păcii ale OTSC. Pentru completarea forțelor de menținere a păcii, țările membre ale organizației, în conformitate cu legislațiile  naționale, alocă contingente de menținere a păcii pe baze permanente.

Contingentele de menținere a păcii ale statelor membre OTSC sunt formate din personal militar special instruit, forțe de poliție și personal civil, precum și din alte forțe și mijloacele puse la dispoziție de țările membre ale organizației.

În cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse este formată o brigadă de menținere a păcii, care este dislocată în Regiunea Samara și face parte din Regiunea Militară Centru.

Statele membre ale OTSC sunt: Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia și Tadjikistan.                  

Reacția părții ruse

În urma deciziei OTSC, Federația Rusă a început formarea contingentelor de menținere a păcii și pregătirea acestora pentru dislocare în Kazahstan.

Potrivit datelor existente în prezent din sursele publice, au fost alertate o companie cu destinație specială (Spetsnaz) din cadrul Diviziei 76 Desant Aerian și o companie aparținând Brigăzii 45 Destinație Specială (Spetsnaz) a Trupelor de Desant Aerian.

De asemenea, în stare ridicată de pregătire pentru luptă se află și grupări ale Brigăzilor 2 și 24 Spetsnaz ale Regiunii Militare Centru, care ar putea fi întărite cu un batalion al Brigăzii 55 Vânători de Munte, tot din cadrul Regiunii Militare Centru. Deocamdată, nu a fost dat un ordin în acest sens. 

În paralel, pe aerodromurile din Kubinka și Chkalovsky se formează grupuri de aviație pentru transportul trupelor în Kazahstan. Acestea includ mai multe avioane de pasageri, precum și aeronave de tip Il-76MD și An-124 aparținând Aviației Militare de Transport.  

Comentariu remnmilitaryblog.com: La o primă vedere se poate constata faptul că formațiunile militare formate de Federația Rusă pentru a fi trimise în Kazahstan arată mai mult ca trupe de ocupație decât ca forțe de menținere a păcii. Acestea includ subunități și unități militare cu destinație specială (Spetsnaz) și nu forțe specializate de menținere a păcii.

Este adevărat și faptul că, în prezent, militarii brigăzii de menținere a păcii din Regiunea Militară Centru sunt angrenați în îndeplinirea de misiuni specifice în Nagorno-Karabakh.

În altă ordine de idei, trebuie remarcat faptul că, așa cum era de așteptat, baza forțelor de menținere a păcii ale OTSC care vor fi trimise în Kazahstan este reprezentată de militarii ruși. Statutul “gata de luptă permanent” al unităților militare rusești le permite acestora să reacționeze rapid și să fie dislocate, inclusiv în străinătate, în intervale de timp extrem de scurte.  

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s