Ministerul de Externe al Federației Ruse a anunțat, pe 21.01.2022, că propunerile privind garanțiile de securitate includ retragerea trupelor NATO din Bulgaria și România, care s-au alăturat Alianței după anul 1997. Reprezentanții ministerului au precizat că acest punct din proiectele de acorduri a fost formulat în mod deliberat și este foarte clar.
“Este vorba despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine, precum și de alte demersuri pentru a se reveni la configurația din 1997 pe teritoriile țărilor care nu era membre NATO la acea dată. Acest lucru se referă atât la Bulgaria, cât și la România”, se arată într-un răspuns scris al ministerului la întrebările adresate de către jurnaliști la conferința de presă anuală a ministrului de externe rus, Serghei Lavrov.
La sfârșitul anului 2021, Rusia a publicat proiectele unui tratat cu SUA și unui acord cu NATO privind problemele de securitate. Prin acestea, Moscova solicită de la partenerii săi occidentali garanții juridice privind oprirea procesului de extindere a NATO spre est, neacceptarea Ucrainei în Alianță și renunțarea la bazele militare din statele foste sovietice.
Prima rundă de discuții pe această temă a avut loc pe 10 ianuarie la Bruxelles. La două zile după aceasta, a fost organizată o reuniune a Consiliului Rusia-NATO, la Bruxelles. Ulterior, pe 13 ianuarie, s-au desfășurat consultări la Viena cu reprezentanții OSCE. Rusia a anunțat după toate aceste întâlniri că așteaptă un răspuns scris pe această temă, cât mai curând posibil.