În cadrul unui articol scris pentru publicația americană Forbes, editorialistul David Axe a semnalat faptul că dronele de atac Bayraktar TB2 ale armatei ucrainene, care sunt produse în Turcia, ar putea reprezenta o armă periculoasă în cazul unor ostilități între Kiev și Moscova, însă, armata rusă nu le va permite nici măcar să se ridice în aer.
După cum a precizat Axe, referindu-se la informațiile prezentate într-un interviu al unui reprezentant al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, în arsenalul armatei ucrainene se află aproximativ 20 de “vânători-ucigași” fără pilot Bayraktar. Însă, Kievul vrea să obțină și mai multe drone turcești în viitor.
“O flotă aeriană de 20 de vehicule aeriene fără pilot poate să nu pară chiar atât de impresionantă. Cu toate acestea, dronele Bayraktar TB2, atunci când sunt întrebuințate cu înțelepciune și sunt susținute corespunzător, pot să reprezinte o armă puternică”, a precizat David Axe.
Acesta a reamintit că dronele turcești Bayraktar, care sunt dotate cu un sistem de supraveghere video, sunt capabile să transporte rachete dirijate la o distanță de până la 80 de mile (aproximativ 129 de kilometri). În timpul conflictului din Nagorno-Karabakh din anul 2020, dronele TB2 azere au provocat daune semnificative armatei armene.
Cu toate acestea, expertul american a admis faptul că Rusia are un arsenal mult mai puternic de sisteme de apărare antiaeriană și de război electronic decât cel al Armeniei. În plus, drona Bayraktar este mai mare decât un quadcopter obișnuit și este mai ușor de observat. Totuși, aceasta poate să lanseze rachete către ținte aflate la o distanță considerabilă. Acest lucru face ca drona TB2 să fie destul de periculoasă.
“Trebuie spus faptul că, toate predicțiile despre cât de eficiente sunt dronele Ucrainei pot fi inutile dacă aparatele de zbor fără pilot nu pot să decoleze”, a subliniat analistul american.
În opinia acestuia, în cazul unui eventual conflict cu Ucraina, armata rusă va executa mai întâi lovituri masive cu proiectile de artilerie, rachete de croazieră cu bazare aeriană și maritimă, precum și cu alte tipuri de muniții.
“Unitățile dotate cu vehicule aeriene fără pilot ale Ucrainei se vor număra, fără îndoială, între țintele care vor fi lovite în primul rând”, a concluzionat David Axe.