Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 22.02.2022, că Trupele Regiunii Militare Sud vor continua să desfășoare exerciții aero-navale în proximitatea Peninsulei Crimeea. În acest scop, un grup de aviație al regiunii a fost transferat în peninsulă, concentrarea acestuia fiind finalizată la sfârșitul săptămânii trecute.
După cum au declarat pentru Izvestia surse din mediul militar, în Crimeea a fost redislocate pentru participarea la exerciții avioane de vânătoare Su-30SM, avioane de vânătoare-bombardament Su-34, avioane de asalt Su-25 și bombardiere de front Su-24M. De asemenea, în peninsulă a fost adus un detașament de elicoptere, din care fac parte elicoptere de transport și asalt Mi-8AMTȘ, de atac Mi-28 și de cercetare și atac Ka-52.
Sursele au precizat că avioanele și elicopterele vor lua parte la manevrele care vor fi desfășurate deasupra Mării Negre. În timpul acestora, vor fi exersate interacțiunea aeronavelor cu navele de luptă ale Flotei din Marea Neagră, distrugerea navelor adversarului convențional, suprimarea țintelor terestre, precum și sprijinirea debarcării desantului.
Expertul militar rus Dmitry Boltenkov a declarat pentru Izvestia că gruparea dislocată în Peninsula Crimeea poate să îndeplinească un spectru larg de misiuni.
“Astfel de manevre sunt executate în scopul intensificării cooperării dintre flotă și aviație. Avioanele și elicopterele pot să desfășoare acțiuni de desant și contradesant, precum și atacuri asupra unor ținte individuale sau grupate, terestre și maritime. Avioanele de vânătoare-bombardament Su-34 pot să lanseze rachete H-35, care pot distruge cu ușurință, cu o singură lovitură, chiar și navele de luptă de dimensiuni mari. Elicopterele pot participa la acțiuni de desant, sunt capabile să execute lovituri asupra pozițiilor adversarului și sunt foarte eficiente împotriva țintelor navale de mici dimensiuni”, a menționat Boltenkov.
Acțiunile comune ale Flotei ruse din Marea Neagră și aviației Regiunii Militare Sud de pe aerodromurile din Crimeea nu se desfășoară pentru prima dată. În primăvara anului trecut, peste 50 de avioane ale Aviației Operativ-Tactice și elicoptere ale Aviației Forțelor Terestre din cadrul Armatei de forțe aeriene și apărare antiaeriană a Regiunii Militare Sud au desfășurat manevre în peninsulă, în cooperare cu Aviația navală.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Rusia își menține forțele din Regiunea Mării Negre în stare “gata de luptă permanent”. Acestea se instruiesc intens, în condiții cât mai apropiate de cele reale, fiind pregătite să intervină imediat în cazul declanșării unui conflict pe teritoriul Ucrainei.
Ambele structuri navale ale Regiunii Militare Sud, respectiv Flota rusă din Marea Neagră și Flotila din Marea Caspică desfășoară exerciții succesive, având cele mai importante nave de luptă scoase pe mare. Activitățile sunt executate în cooperare cu Aviația Operativ-Tactică și Aviația Forțelor Terestre.
După ce în perioada 13-19 februarie, Rusia a închis pentru navigație două raioane din Marea Neagră și unul din Marea Azov, pentru perioada 21-26 februarie au fost planificate noi manevre în Marea Azov. Pe 20 februarie, peste 10 nave de luptă și vedete ale Flotei ruse din Marea Neagră au trecut pe sub Podul Crimeea și au intrat în Marea Azov. Între acestea se află și trei nave mari de desant, care, după aspectul exterior par să aibă ambarcate trupe și tehnică militară.
Bun articol.
ApreciazăApreciază