Rusia a dezactivat aproape toată apărarea antiaeriană a Ucrainei cu ajutorul rachetelor antiradar H-31P

1

Potrivit publicației americane Military Watch, sistemul de apărare antiaeriană al Ucrainei a devenit o țintă prioritară pentru Forțele Armate ale Federației Ruse încă de la declanșarea operațiunii militare speciale pe teritoriul ucrainean pe 24 februarie.

După cum a anunțat partea rusă, apărarea antiaeriană ucraineană a fost în mare parte dezactivată în primele ore ale operației. Totuși, eforturile de neutralizare a echipamentelor de protecție rămase au continuat și pe parcursul celei de-a doua săptămâni a confruntărilor.

“Ulterior, Forțele Armate ale Federației Ruse au început să folosească în mod activ aviația militară pentru a sprijini ofensiva Forțelor Terestre și, în cele din urmă, să suprime rezistența armatei Ucrainei și a apărării antiaeriene a acesteia. Astfel, au intrat în luptă avioanele de vânătoare Su-35, cu rachete antiradar H-35P și H-35PM”, a informat publicația americană.

2

După cum a notat aceasta, aeronavele Su-35 au avut succes și în ceea ce privește neutralizarea aviației ucrainene. De exemplu, pe 05 martie, patru avioane de vânătoare ale Ucrainei de tip Su-27 au fost doborâte lângă Zhytomyr. Măsura în care avionul rusesc de elită va fi folosit pentru îndeplinirea de misiuni de distrugere a apărării antiaeriene de la sol rămâne totuși incertă. Aeronava Su-35 a fost dezvoltată pentru obținerea supremației aeriene și pentru operațiuni de luptă împotriva elitei Forțelor Aeriene ale adversarului. Aceasta este capabilă să joace și alte roluri, deoarece dispune de o gamă largă de armamente, dar poate fi mai puțin potrivită pentru lupta împotriva mijloacelor de apărare antiaeriană decât Su-34 sau Su-30SM, care sunt mai puțin constisitoare și sunt în serviciul de luptă în număr mai mare.

Atunci când au fost desfășurate, avioanele Su-35 au fost echipate și cu rachete aer-aer de tip R-77 și R-73, pentru suprimarea componentei aeriene a apărării antiaeriene a Ucrainei. Acest lucru se întâmpla într-o etapă în care controlul Rusiei asupra cerului ucrainean nu era încă pe deplin asigurat. Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse dispun de peste 100 de avioane de vânătoare Su-35, care au intrat în serviciul de luptă începând cu anul 2014. Acestea operează atât de la baze aeriene din Republica Belarus cât și din Federația Rusă.

În ceea ce privește rachetele antiradar din familia H-31 din clasa aer-sol, trebuie spus faptul că aceste muniții dezvoltă o viteză de trei Mach, ceea ce le permite să evite interceptarea. De asemenea, bătaia de 250 de kilometri le permite utilizarea fără intrarea aeronavei în raza de acțiune a sistemelor de apărare antiaeriană a adversarului. Aceste rachete reprezintă un instrument ideal pentru neutralizarea sistemelor de rachete S-300, Buk-M1 și de altă natură aflate în dotarea Forțelor Armate ale Ucrainei.

Sursa: topcor.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s