În Rusia vor fi încorporați peste 130.000 de recruți. Încorporările nu au legătură cu situația conflictului din Ucraina

foto

În cadrul unui interviu acordat cotidianului Krasnaya Zvezda și publicat în ediția din 30.03.2022, șeful Direcției principale organizare-mobilizare din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Evgheni Burdinsky, a declarat că nu există nicio legătură între campania de încorporării de primăvară, care urmează să înceapă pe 01 aprilie, și operația militară specială din Ucraina.

“Încorporările viitoare nu sunt legate în niciun fel de desfășurarea operației militare speciale, deoarece la aceasta participă numai ofițeri și militari angajați de bază de contract”, a precizat Burdinsky, citat și de agenția de presă Interfax.

“Ca și până acum, încorporările se vor face într-un mod planificat, în conformitate cu legislația Federației Ruse. În această primăvară se preconizează încorporarea și trimiterea la trupe pentru efectuarea serviciului militar obligatoriu a 134.500 de recruți, aproape la fel ca în aceeași perioadă a anului trecut”, a spus Burdinsky.

Potrivit precizărilor acestuia, “trimiterea militarilor de la punctele de adunare ale subiecților Federației Ruse la trupe va avea loc începând cu a treia decadă a lunii mai”.

Comisiile de încorporare din Federația Rusă își vor începe activitatea la 01 aprilie 2022.

Anul trecut, în timpul campaniei de încorporări de primăvară, trimiterea recruților către marile unități și unități militare din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a început pe 15 aprilie. Atunci, în baza unui decret prezidențial, au fost încorporați pentru satisfacerea stagiului militar 134.650 de recruți, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Cu toate că președintele rus, Vladimir Putin, a cerut ca la operațiunile de pe teritoriul Ucrainei să participe numai militari angajați pe bază de contract, s-a dovedit faptul că anumiți comandanți militari nu au respectat acest ordin. Pe rețele de socializare au fost postate imagini și materiale video în care militari în termen luau parte la ostilități. Între timp, se pare că aceste lucruri au fost reglate, iar vinovații au fost pedepsiți.

În prezent, în Federația Rusă, durata serviciului militar obligatoriu este de 12 luni. Încorporările se fac în două campanii anuale, respectiv campania de încorporări de primăvară (01 aprilie – 15 iunie) și campania de încorporări de toamnă (01 octombrie – 31 decembrie).  

Deși Federația Rusă este încă fidelă desfășurării serviciului militar obligatoriu, probabil că, în timp, va fi nevoită la renunțe la militarii în termen. Tehnologizarea tot mai mare a armamentelor face dificilă deservirea acestora de către persoane nespecializate și care nu au timpul necesar pentru o pregătire adecvată. Deja există multe domenii unde efectivele militare sunt profesionalizate integral, ca de exemplu submarinele și navele de luptă noi.

Surse: redstar.ru, militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s