În urma lecțiilor învățate în Ucraina, Rusia va începe dezvoltarea unor drone de mici dimensiuni  

foto

Serviciul de presă al corporației de stat Rostec din Rusia a informat, pe 06.05.2022, că pentru militarii ruși vor fi dezvoltate mini-drone pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare și de corectare a focului.

“Operația militară specială din Ucraina a demonstrat faptul că nu numai dronele mari și medii sunt importante, ci și cele miniaturale. Rostec studiază cu atenție experiența existentă și este gata să ia în considerare posibilitatea de a crea mini-drone, care să îndeplinească cerințele armatei”, se arată într-un comunicat de presă, preluat de agenția Tass.

După cum au menționat reprezentanții corporației, mini-dronele pot trece practic neobservate, permițând reglarea focului, monitorizarea situației și transmiterea de informații în timp real. Adică, pot crește în mod semnificativ eficiența unităților de luptă.

Armata rusă întrebuințează în mod activ dronele în timpul operației militare speciale din Ucraina. Acestea sunt folosite, în special, pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare. Pe lângă dronele profesioanale, precum Forpost sau Orlan, militarii ruși folosesc și modele obișnuite de drone, care pot fi cumpărate din magazine. Evenimentele  din Ucraina au demonstrat că, la nivel tactic, dronele mici cu camere video sunt indispensabile pentru cercetare și corecția focului.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Ca și în alte domenii, în timpul conflictului din Ucraina, armata rusă și-a demonstrat limitele și în ceea ce privește întrebuințarea dronelor.

Deși trupele ruse dispun de mulți ani de drone de cercetare, se pare că folosirea acestora pe câmpul de luptă nu este încă stăpânită de către militari. Ca urmare, foarte multe drone rusești de cercetare, în special de tip Orlan-10, au fost doborâte de militarii ucraineni.

Nici în ceea ce privește dronele de atac armata rusă nu a înregistrat succese notabile. În acest domeniu însă, militarii ruși se află abia la început, având multe lecții de învățat.

În ceea ce privește armata ucraineană, trebuie spus faptul că aceasta pare mai familiarizată cu folosirea dronelor, atât de cercetare, cât și de atac. Pe lângă dronele turcești Bayraktar TB2, militarii ucraineni au întrebuințat o multitudine de alte tipuri de drone, în special de mici dimensiuni, adică exact cele care sunt dorite acum de forțele ruse. O mărturie în acest sens o reprezintă chiar numărul mare de drone pe care armata rusă susține că le-a doborât. Ultimele rapoarte ale oficialilor de la Moscova arată faptul că, de la începutul ostilităților, au fost distruse 726 de drone, din care aproximativ 60 de tip Bayraktar TB2.

Dezvoltarea unor drone de mici dimensiuni pentru Forțele Armate ale Federației Ruse s-ar putea dovedi utilă și în viitor, cu toate că acestea ar fi fost necesare acum, în conflictul din Ucraina. Nu se știe dacă războaiele viitorului vor mai semăna cu cel aflat în curs de desfășurare pe teritoriul ucrainean, unde se confruntă două armate cu dotări preponderent din perioada sovietică.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s