Recurs la istorie: Cum a ajuns Crimeea parte a Ucrainei?

1

În anul 2014, Peninsula Crimeea a redevenit parte a Federației Ruse, alăturându-se acesteia ca două entități administrative-teritoriale: Republica Crimeea și orașul federal Sevastopol. Când și cum a pierdut Rusia acest teritoriu și de ce a devenit Crimeea parte a Ucrainei, din care nu făcuse niciodată parte mai înainte? 

Apariția Autonomiei și Regiunii Crimeea

Odată cu venirea bolșevicilor la putere în țară, periferiile naționale au început să-și primească autonomiile teritoriale. În luna octombrie 1921, în Crimeea a apărut o astfel de autonomie, deși aproximativ jumătate dintre locuitorii peninsulei erau deja ruși. Pe 18 octombrie 1921, a fost formată Republica Socialistă Sovietică Autonomă Crimeea (ASSR Crimeea), ca parte a Republicii Socialiste Federative Sovietice Ruse (RSFSR), în care existau două limbi oficiale: rusă și tătară-crimeană.

Republica Sovietică Crimeea a existat ca autonomie până în anul 1945, când, după deportarea forțată a tătarilor din peninsulă în Asia Centrală, aceasta a fost desființată. În locul ASSR Crimeea, a fost formată Regiunea Crimeea, ca parte a RSFSR. 

Transferul Crimeii către RSS Ucraineană

Efectuând tot felul de schimbări administrative și teritoriale în vasta întindere a țării, conducerea sovietică a ajuns, în anul 1954, și în Crimeea. Astfel, în luna ianuarie 1954, a avut loc o ședință a Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, condusă de G.M. Malenkov. La această întâlnire, a fost elaborat un proiect corespunzător de decret pentru transferul Crimeii către Ucraina. Primul secretar Pavel Titov, care conducea Regiunea Crimeea, a avut curajul să i se opună lui Hrușciov cu privire la oportunitatea transferului Crimeii către Ucraina. Nu a durat mult și a primit un răspuns la acest lucru. Chiar în luna februarie 1954, Titov a fost demis din postul său. Este adevărat și faptul că a fost avansat în carieră, fiind trimis la Moscova, în postul de adjunct al ministrului agriculturii al URSS.

Procesul de transfer a decurs destul de repede. Pe 05 februarie 1954, Consiliul de Miniștri a înaintat o propunere corespunzătoare Prezidiului Sovietului Suprem al RSFSR, care, în aceeași zi, a aprobat-o și a trimis-o spre analiză Sovietului Suprem al URSS. Pe 12 februarie, Prezidiul Sovietului Suprem al RSS Ucrainene a trimis către Sovietul Suprem al URSS o cerere privind transferul Regiunii Crimeea. Așa cum era de așteptat, pe 19 februarie, Sovietul Suprem al URSS a emis “Decretul privind transferul Regiunii Crimeea din RSFSR către RSS Ucraineană”. Ulterior, pe 26 aprilie 1954, a fost semnată Legea Forțelor Armate ale URSS cu privire la problema transferului. Ambele documente au fost semnate de președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, K.E. Voroșilov. În iunie 1954, au fost aduse modificări corespunzătoare Constituțiilor RSFSR și RSS Ucrainene. Astfel, peninsula Crimeea “a migrat” din Rusia în Ucraina. 

Opinii cu privire la motivele transferului Peninsulei Crimeea

În rândul experților, există diverse ipoteze cu privire la motivele transferului Peninsulei Crimeea către Ucraina.

Potrivit versiunii oficiale, consemnate în decretul din 19 februarie 1954, motivul a constat în “economia comună, proximitatea teritorială și legăturile economice și culturale strânse dintre Regiunea Crimeea și RSS Ucraineană”.

În ceea ce privește opiniile neoficiale, principalele ipoteze sunt următoarele:

– A fost o  inițiativă personală a lui N.S. Hrușciov, care a fost strâns asociat cu Ucraina, unde a lucrat în funcții de conducere din 1938 și până în 1949. Istoricul ucrainean Yuri Shapoval nu este de acord cu acestă opinie, considerând că persoanele cele mai influente din acea perioadă, Malenkov, Voroșilov și Kaganovici, au jucat un rol mult mai mare în transfer;

– A fost o măsură forțată a conducerii sovietice, în încercarea de a corecta situația economică dificilă din peninsulă, asociată cu devastările postbelice și cu lipsa gravă de muncitori (mai ales după deportarea tătarilor din Crimeea). Oponenții acestui punct de vedere infirmă acest argument, spunând că, în 1954, economia Crimeii depășise deja devastarea și atinsese nivelul dinainte de război;

– Potrivit istoricului american Mark Kramer, a fost vorba despre dorința lui Hrușciov de a crește ponderea populației ruse în RSS Ucraineană, precum și căutarea sprijinului din partea aparatului de partid al Ucrainei în lupta pentru putere;

– După alte opinii contemporane, într-un moment în care URSS era în vârful puterii sale, aproape nimeni nu a permis ideea unui posibil colaps al țării. Transferul de teritorii dintr-o unitate administrative-teritorială în alta nu a fost perceput ca ceva extraordinar. Auotirtățile de la cea vreme credeau că dacă astăzi este oportun să se facă acest lucru, atunci el trebuie făcut. Acestea erau sigure că, dacă în viitor va apărea o nouă problemă, atunci va fi întotdeauna posibil să se transfere din nou ceva undeva. În plus, în sistemul sovietic, transferul anumitor teritorii nu a avut aproape niciun efect asupra realității. Oamenii au continuat să trăiască așa cum trăiau și înainte și nici măcar nu au simțit că sunt într-o altă republică. 

Efecte ale transferului

Politica mioapă a liderilor sovietici a devenit cauza a numeroase conflicte militare în spațiul post-sovietic. În anul 1991, s-a întâmplat ceva la care cei care au predat Crimeea și alte teritorii în mod clar nu s-au gândit: s-a prăbușit Uniunea Sovietică. Drept urmare, Crimeea nu a mai făcut parte din aceeași țară și s-a trezit a fi în străinătate, făcând parte din Ucraina. Această situație s-a menținut până în anul 2014, când peninsula a devenit din nou parte a Rusiei.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s