Submarinul rusesc Alrosa se va întoarce în Marea Neagră, după finalizarea procesului de reparații planificate

foto

Întreprinderea 13 de reparații navale din Sevastopol a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat, pe 06.05.2022, că a fost încheiat procesul de reparare planificată a submarinului Alrosa, urmând ca, în scurt timp, acesta să revină în serviciul de luptă.

“Specialiștii Întreprinderii 13 de reparații navale a FRMN au finalizat repararea submarinului diesel-electric Alrosa. În zilele următoare, submarinul va părăsi acvatoriul Golfului Kilen și va reveni la dana de dislocare permanentă. Ulterior, în cursul lunii mai, vor fi efectuate testele de uzină de marș, după care submarinul va reveni în compunerea flotei”, se arată într-un comunicat de presă al întreprinderii din Sevastopol, preluat de agenția Tass.

“Muncitorii întreprinderii au depus un efort foarte mare, în urma căruia submarinul Alrosa nu numai că a fost reparat, dar a dobândit și noi capabilități tehnice și de luptă. Astfel, acesta este acum pe picior de egalitate cu celelalte șase submarine care au ajuns la FRMN în ultimii ani”, au subliniat reprezentanții uzinei din Sevastopol.

Testele pe mare ale submarinului vor fi realizate de reprezentanții întreprinderii, sub conducerea lui Oleg Orlov. Aceștia vor remedia eventualele deficiențe și vor preda submarinul clientului. Apoi, echipajul submarinului Alrosa va trece la îndeplinirea misiunilor specifice în astfel de cazuri.

Alrosa a fost construit în orașul Gorki, în prezent Nijni Novgorod, la uzina Krasnoye Sormovo, cu puțin timp înainte de prăbușirea URSS și a aparținut proiectului experimental 877. Particularitatea acestuia a constat în faptul că, în loc de elice, pe acesta a fost instalat sistem cu jet de apă, care asigură deplasarea în secret a submarinului. Din această cauză, submarinul cu propulsie pe bază de jet de apă a fost denumit “gaura neagră” în străinătate. La scurt timp după dizolvarea fostei URSS, Alrosa a rămas singurul submarin operațional al rușilor din Marea Neagră.

În perioada 2014-2017, FRMN a fost dotată cu șase submarine noi diesel-electrice Proiect 636.3, purtătoare de rachete de croazieră Kalibr.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Potrivit planurilor inițiale ale conducerii Forțelor Navale ale Federației Ruse, după finalizarea reparațiilor, submarinul B-871 Alrosa trebuia să fie transferat Flotei ruse din Marea Baltică. Probabil că, ținând cont de situația actuală din Regiunea Mării Negre, acest lucru nu se va mai întâmpla, iar submarinul își va continua activitatea în cadrul Bazei Navale Crimeea din Sevastopol a FRMN.

Este posibil ca, în cursul procesului de reparații, submarinul să fi fost dotat cu complexul de rachete Kalibr-PL. Acesta întrebuințează pentru lansarea rachetelor de croazieră cele șase tuburi lans-torpilă de la bordul submarinului, cu calibrul de 533 de milimetri.

În prezent, în Marea Neagră se află patru din cele șase submarine Proiect 636.3 ale FRMN. Alte două submarine îndeplinesc misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forețlor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană, operând din Portul Tartus din Siria.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s