Rușii lovesc periodic cu rachete podul peste estuarul Nistrului din Regiunea Odesa, pentru a împiedica refacerea acestuia

foto

Potrivit portalului rusesc topwar.ru, pe 30.05.2022, armata rusă a efectuat un nou atac cu rachete de mare precizie asupra podului de cale ferată din raionul localității Zatoka din Regiunea Odesa. Loviturile cu rachete au fost confirmate și de Administrația militară a Regiunii Odesa.

Trupele ruse împiedică autoritățile din Regiunea Odesa să refacă podul de cale ferată peste estuarul Nistrului, executând periodic lovituri cu rachete asupra acestuia și anulând astfel eforturile localnicilor. După cum au precizat surse ucrainene, de îndată ce echipele de reparații refac podul, fie și parțial, rușii trimit o nouă rachetă și totul trebuie luat de la capăt. Cu toate acestea, autoritățile nu încetează să încerce să restabilească din nou calea de comunicație, pentru a relua aprovizionarea cu carburanți, lubrifianți și arme din România, prin Republica Moldova.

Loviturile cu rachete au fost confirmate și de Comandamentul Sud din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei. Reprezentanții acestuia au precizat că asupra podului au fost lansate două rachete. Una dintre ele a fost doborâtă în apropiere, dar a doua a lovit podul.

Reprezentantul Administrației militare din Odesa, Serghei Braciuk, a spus totuși că două rachete au lovit podul peste estuarul Nistrului. După cum au informat sursele locale de știri, la ora 04:05, a fost dată o alertă de raid aerian la Odesa. Cu toate acestea, nu au fost efectuate atacuri asupra orașului.

Primele lovituri cu rachete de înaltă precizie asupra podului de cale ferată, care este considerat de importanță strategică, au fost efectuate pe 26 și 27 aprilie 2022. Atacul a fost executat cu rachete de croazieră de tip Kalibr. Podul a fost avariat, dar autoritățile din Odesa au depus toate eforturile pentru restaurarea lui. Aparent, armata rusă, care îl lovește periodic, se bazează mai mult pe informații de la fața locului, decât pe declarațiile autorităților din Odesa, care afirmă public că “podul nu poate fi refăcut”.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s