Rusia a încheiat testarea rachetei hipersonice Zircon. Urmează introducerea acesteia în dotarea Forțelor Navale

foto

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 31.05.2022, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că lansarea din 28 mai a rachetei hipersonice Zircon s-a făcut la bătaia maximă și a marcat finalizarea testelor de stat ale rachetei de pe o platformă purtătoare de suprafață.

“Prin lansarea rachetei Zircon la distanță maximă s-a încheiat ciclul testelor de stat ale acesteia de pe o platformă purtătoare de suprafață”, a precizat sursa.

Pe 28 mai, Ministerul rus al Apărării a anunțat că fregata Amiral Gorshkov (Proiect 22350) a lansat o rachetă Zircon din acvatoriul Mării Barents asupra unei ținte aflate în Marea Albă, la o distanță de aproximativ 1.000 de kilometri. Potrivit datelor de control obiectiv, racheta a distrus ținta navaă, zborul acesteia încadrându-se în parametrii stabiliți.

Anterior, o altă sursă a agenției Tass a informat că societatea NPO Mashinostroyenia din Reutov (parte a corporației Armament tactic de rachete), producătorul rachetei Zircon, desfășoară activități de dezvoltare a unui nou complex de rachete de coastă pentru aceasta.

Pe 24 decembrie 2021, președintele rus Vladimir Putin a declarat că a fost realizată prima lansare în salvă a rachetei hipersonice Zircon. Anterior, pe 24 august 2021, la forumul tehnico-militar Armata-2021, Ministerul rus al Apărării a încheiat cu societatea producătoare primul contract pentru livrarea de rachete hipersonice Zircon.

Comentariu remnmilitaryblog.com: După finalizarea testelor, urmează introducerea rachetei hipersonice Zircon în dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse, planificată pentru anul 2022.

Primele platforme purtătoare ale noilor rachete vor deveni fregatele din cadrul Proiectului 22350. În prezent, Forțele Navale dispun de două nave de acest tip, Amiral Gorshkov și Amiral Kasatonov, ambele din compunerea Flotei de Nord. Alte două fregate de acest tip, Amiral Golovko și Amiral Isakov, destinate tot Flotei de Nord, vor fi livrate Forțelor Navale în decembrie 2022 și decembrie 2023.

Următoarele trei fregate Proiect 22350, Amiral Amelko, Amiral Chichagov și Amiral Yumashev, aflate în prezent în construcție, sunt destinate Flotei din Oceanul Pacific, urmând să fie predate în perioada 2024-2025.

Potrivit planurilor curente, începând din anul 2026, Flota din Marea Neagră va primi și ea trei fregate Proiect 22350. Construcția primei dintre acestea, Amiral Spiridonov, a început în anul 2020. Alte două nave urmează să fie construite începând din 2022.

Trebuie precizat faptul că primele patru fregate Proiect 22350 dispun de două instalații de lansare 3S14 cu opt celule, ceea ce înseamnă că pot lansa 16 rachete la o salvă. Începând cu cea de-a cincea navă, Amiral Amelko, la bordul acestora vor fi amplasate patru instalații de lansare, care vor dispune de 32 de rachete.

În ceea ce privește testarea rachetei hipersonice Zircon de pe submarin, reprezentanții militari ruși au anunțat că aceasta va continua începând din anul 2024. Până în prezent au fost efectuate două lansări de pe submarinul Severodvinsk al Flotei de Nord, în luna octombrie 2021. Prima lansare a fost făcută de la suprafața apei, iar cea de-a doua din imersiune (de la o adâncime de 40 de metri).

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s