După Marea Britanie, și Franța a reluat zborurile de cercetare deasupra apelor neutre ale Mării Negre

foto

Analiză remnmilitaryblog.com

Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe Twitter și Telegram, pe 07.06.2022, un avion de patrulare maritimă Bréguet Atlantique ATL2 aparținând Forțelor Navale franceze a îndeplinit misiuni de tip ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) deasupra apelor neutre ale Mării Negre. 

Aeronava a decolat în această dimineață de la Baza Aeriană Souda Bay de pe Insula Creta (Grecia), îndreptându-se în direcția nord. Ajungând la frontiera dintre Bulgaria și România, avionul de patrulare maritimă a ieșit deasupra Mării Negre, unde și-a oprit transponderul ADS-B de la bord.

foto 1

Probabil, avionul francez a desfășurat activități specifice de culegere de informații în zona apelor neutre ale Mării Negre, fără să se apropie de frontierele rusești.

Trebuie remarcat faptul că este pentru prima dată de la începutul invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina când un avion de cercetare francez iese deasupra apelor Mării Negre.

La începutul operației militare speciale, pe 24 februarie, au fost oprite toate zborurile de cercetare desfășurate deasupra Mării Negre de mijloace aeriene ale SUA și altor state membre NATO.

Ulterior, au fost reluate zborurile dronelor de cercetare americane de tip RQ-4B Global Hawk, dislocate la Baza Aeriană Sigonella de pe Insula Sicilia (Italia). Acestea însă, au fost efectuate numai în jumătatea Mării Negre, departe de granițele Federației Ruse.

De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, au fost reluate și ieșirile deasupra apelor neutre ale Mării Negre ale avioanelor britanice de cercetare de tip RC-135W.

Zborurile au ca obiectiv monitorizarea navelor și trupelor ruse în Marea Neagră, în Peninsula Crimeea și Ținutul Krasnodar. În același timp, senzorii mijloacelor de cercetare aeriană acoperă și o parte din sudul teritoriului Ucrainei.

Surse: itamilradar.com, twitter.com, t.me.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s