Rusia susține că în Ucraina au fost uciși aproape 2.000 de mercenari străini, din care aproximativ 100 din România

0

Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, general locotenent Igor Konashenkov, a anunțat, pe 17.06.2022, că aproape 2.000 de mercenari străini au fost uciși în Ucraina, începând de la sfârșitul lunii februarie.

“În total, pe 17 iunie, pe listele noastre se află mercenari și specialiști în operarea armelor din 64 de țări. De la începutul operației militare speciale, în Ucraina au sosit 6.956 de persoane, din care 1.956 au fost deja ucise, iar alte 1.779 au plecat”, a menționat Konashenkov, citat de agenția de presă rusă Interfax.

Potrivit datelor prezentate de acesta, în Ucraina au fost uciși 101 mercenari din Marea Britanie, 162 din Canada și 214 din Statele Unite.

“Dintre statele europene, liderul incontestabil în ceea ce privește numărul de mercenari sosiți și uciși în Ucraina este Polonia. De la începutul operației militare speciale, în Ucraina au sosit 1.831 de mercenari polonezi, din care 378 au fost uciși, iar alți 272 s-au întors în țară”, a spus Konashenkov.

După cum a declarat acesta, din România au sosit să lupte în Ucraina 504 persoane, din care 102 au murit și 98 au plecat.

“Pe locul trei se află Marea Britanie: 422 au sosit, 101 au murit și 95 au plecat”, a precizat reprezentantul Ministerului rus al Apărării.

“De pe continentul american, lider este Canada: 601 au sosit, 162 și-au pierdut viața și 169 au plecat. Pe locul doi se află SUA, cu 530 de sosiți, 214 morți și 227 plecați”, a mai adăugat Konashenkov.

“Din Orientul Mijlociu, Transcaucazia și Asia, cei mai mulți mercenari au sosit din Georgia, 355, din care 120 au fost uciși, iar 90 au părăsit Ucraina. Urmează militanții formațiunilor teroriste transferați din zonele controlate de SUA din Transeufratul sirian – 200 de persoane. În prezent, 80 dintre acestea au fost ucise, iar alte 66 au plecat deja din Ucraina”, a concluzionat Konashenkov.

Potrivit declarațiilor sale, în prezent, în Ucraina mai acționează 3.221 de mercenari străini.    

Comentariu remnmilitaryblog.com: Agenția de presă rusă RIA Novosti a prezentat mai multe tabele cu situația actuală a mercenarilor străini din Ucraina.

1
2

Pe cele cinci coloane ale tabelelor este menționată țara, numărul de mercenari sosiți începând cu 24.02.2022, numărul morților, al mercenarilor plecați și situația existentă la 17 iunie.

Probabil, statisticile întocmite de partea rusă se bazează pe datele obținute de serviciile speciale rusești. Evident că acestea sunt aproximative, iar cifrele reale ar putea fi semnificativ diferite de cele deținute de oficialii de la Moscova.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s