Jurnalistul american Phil Mattingly apreciază că Rusia a obținut rezultate uimitoare în războiul său financiar cu Statele Unite și a făcut acest lucru, în mare parte, datorită unei “arme secrete” a președintelui Vladimir Putin.
Potrivit CNN, în urmă cu trei luni, SUA și aliații săi au pogorât asupra Rusiei o avalanșă de sancțiuni, menite să distrugă economia rusească. După cum a afirmat Phil Mattingly, astăzi se poate afirma că Rusia s-a dovedit a fi surprinzător de rezistentă la presiunea occidentală.
“Trezoreria Kremlinului este plină datorită vânzărilor record de petrol și gaze. În Rusia, chiar și magazinele McDonalds s-au redeschis”, a notat jurnalistul televiziunii americane.
Phil Mattingly a declarat că, în pofida întăririi rublei, oficialii din Statele Unite continuă să insiste asupra succesului războiului economic declanșat de Occident împotriva Rusiei. Surse ale CNN din Trezoreria SUA au confirmat faptul că departamentul crede în eficiența sancțiunilor antiruse. Experții americani consideră că restricțiile vor funcționa cu siguranță, dar pe termen lung.
Cu toate acestea, în Statele Unite, deși cu mare reticență, oficialii admit că Rusia a făcut o treabă grozavă în protejarea împotriva sancțiunilor. Țara a adunat sute de miliarde de dolari în reserve valutare și a pus o mare parte din industrie sub controlul statului. Potrivit jurnalistului CNN, Putin are și o armă secretă în războiul financiar cu Occidentul.
“Putin dispune de o armă secretă. Este vorba despre o economistă rusă, în vârstă de 58 de ani, pe nume Alvira Nabiullina, care conduce Banca Centrală a Rusiei din anul 2013”, a spus jurnalistul.
Pe fondul sancțiunilor occidentale, șefa Băncii Centrale a luat măsuri foarte eficiente, care au permis țării să reziste acestor lovituri. Ea a crescut cu pricepere ratele dobânzilor, a impus controale de capital și a găsit lacune pentru a ține economia rusă în frâu.
“Au un șef foarte bun al Băncii Centrale. Știam asta demult. Și o știm și acum”, a declarat pentru CNN un înalt oficial american, care a ținut să-și păstreze anonimatul.