Publicația britanică UK Defense Journal a semnalat faptul că pierderea crucișătorul Moscova a provocat schimbări majore în tactica de război a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN). Astfel, după ce a pierdut un bun valoros, comandamentul acesteia a reușit să-și restructureze activitatea și să obțină un avantaj semnificativ în teatrul de operațiuni.
“S-au produs modificări radicale în acțiunile FRMN, care și-a găsit un înlocuitor pentru nava amiral”, a notat autorul articolului din publicația britanică.
Potrivit precizărilor acestuia, după distrugerea crucișătorului Moscova, Forțele Armate ale Ucrainei au reușit să lovească atât navele din apropierea insulei, cât și garnizoana situată pe aceasta, folosind baterii de rachete terestre, bombardiere, avioane de atac și drone Bayraktar TB2. Acest lucru a reprezentat o amenințare serioasă pentru convoaiele rusești de aprovizionare, a căror mișcare a fost monitorizată atent de forțele NATO, care au transmis informații despre acestea Forțelor Armate ale Ucrainei.
“Atunci pentru mine a fost clar că rușii vor trage rapid concluzii, care vor avea consecințe pe termen lung. Ca răspuns la avertismentele mele, lumea a râs, neînțelegând semnificația strategică a insulei stâncoase”, a scris autorul.
După cum a remarcat acesta, Insula Șerpilor a fost trasformată treptat într-un avanpost al Forțelor Armate ale Federației Ruse în “măruntaiele” Ucrainei și Balcanilor. Mai întâi, au început să sosească în zonă navele flotei comerciale, testând rutele de aprovizionare înainte de cursele ulterioare ale navelor de desant. La bordul acestora din urmă s-au aflat sisteme de apărare antiaeriană Tor și Pantsir-S, radare de căutare și un punct de comandă, cu ajutorul cărora a fost creat un sistem de apărare antiaeriană insulară.
“Rușii au acum o bază de apărare antiaeriană complet funcțională, amplasată la numai 90 de kilometri de Odesa”, a scris autorul, menționând că navele de luptă ale FRMN, aflate la sud de Insula Șerpilor, abia așteaptă comenzile pentru a lovi țintele detectate de apărarea antiaeriană de pe insulă.
Partea ucraineană încearcă să lupte împotriva acestui lucru, folosind inclusiv armele furnizate de Occident.
Observatorul britanic se așteaptă ca, în viitorul apropiat, FRMN să transfere pe Insula Șerpilor atât piese de artilerie și lansatoare multiple de proiectile reactive pentru lupta contrabaterie, precum și sisteme de tip S-300 sau S-400 pentru distrugerea aeronavelor Forțelor Armate ucrainene, care operează în sudul Ucrainei.
“Totul poate merge până la debarcarea desantului aerian în Regiunea Odesa, cu ajutorul elicopterelor din Crimeea, cu sprijinul de foc executat de pe Insula Șerpilor și de pe navele de luptă”, a afirmat jurnalistul britanic.
După cum a menționat acesta, în Occident, toată lumea a râs când a văzut complexele de apărare antiaeriană Tor la bordul navelor comerciale, apoi o barjă cu o macara lângă Insula Șerpilor.
“Acum nimeni nu mai râde. Rușii au transformat Insula Șerpilor într-un nou crucișător Moscova, care nu mai poate fi scufundat și care exercită controlul asupra spațiului aerian și asupra situației terestre din partea de vest a Mării Negre”, se mai arată în articolul publicației britanice.
Comentariu remnmilitaryblog.com: În pofida aspectului său modest și a dimensiunilor inestetice (suprafață de aproximativ 0,2 km pătrați, dimensiune 615 cu 560 metri), ambele părți implicate în conflictul din Ucraina consideră Insula Șerpilor un obiectiv important din punct de vedere strategic.
Distanța de numai 35 de kilometri până la coasta continentală face din insulă un punct de observație avantajos pentru navigație, care în această zonă seamănă cu o intersecție aglomerată. Pe de o parte, în zonă există ieșirea de la Dunăre la Marea Neagră, iar pe de altă parte rutele maritime care duc de la Odesa și porturile estuarului Nipru-Bug în direcția sudică, până la strâmtoarea Bosfor. Oricine posedă insula are capacitatea de a apăra sau de a lovi în mod eficient aceste benzi maritime, inclusiv navele aflate în mișcare.
Toate aceste considerente justifică implicarea părților în cucerirea micii insule din Marea Neagră. Astfel, rușii au preluat Insula Șerpilor chiar în prima zi a operațiunii militare speciale din Ucraina, respectiv pe 24 februarie.
Ulterior, partea ucraineană a avut două tentative nereușite de a recuceri Insula Șerpilor. Prima dintre acestea s-a produs în perioada 07-09 mai, iar cea de-a doua pe 20 iunie. Ambele s-au soldat cu pierderi mari pentru armata ucraineană, care, foarte probabil, nu va renunța să lupte pentru înlăturarea rușilor din partea de vest a Mării Negre.