Teoretic, Forțele Navale ale Federației Ruse reprezintă a doua putere de pe planetă, datorită flotei sale de submarine nucleare. Cu toate acestea, se pare că, în nord-vestul Mării Negre au făcut un pas înapoi în timpul conflictului cu Ucraina. Flota rusă din Marea Neagră (FRMN) și-a redus prezența în largul coastei ucrainene, lângă Odesa. O mare parte din nordul Mării Negre este acum o zonă interzisă pentru navele sale. Acest lucru a contribuit probabil și la decizia de a se retrage de pe Insula Șerpilor, un câștig strategic pe care l-a obținut la începutul confruntărilor.

Un factor major în evoluțiile din Marea Neagră a fost reprezentat de sosirea în Ucraina a rachetelor antinavă Harpoon. Însă, ca atâtea lucruri în sfera apărării, lucrurile sunt mai complicate decât atât.

În orice caz, aspectul naval al situației din nord-vestul Mării Negre, în zona cuprinsă între coastele Crimeii și cele ale Regiunii Odesa, poate fi împărțit în mai multe faze. 

Faza inițială a conflictului: Rusia și-a stabilit dominația

În primele zile ale invaziei în Ucraina, FRMN și-a impus dominația în partea de nord a Mării Negre, între Crimeea și Ucraina. Militarii ruși au capturat rapid avanpostul de pe Insula Șerpilor, la granița cu România, în colțul de sud-vest al zonei. A urmat un blocaj rapid asupra navelor comerciale. Au fost efectuate mai multe atacuri și au fost trimise mesaje clare. Aceste amenințări au ținut la distanță navele comerciale.

Au existat indicii puternice privind pregătirile pentru debarcarea desantului maritim lângă Odesa. Cel mai probabil, această măsură urmărea crearea unui cap de pod către regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova, aliniată cu Rusia. Deși în cele din urmă debarcarea nu a avut loc, amenințarea a fost foarte reală. Navele rusești de desant au navigat și au desfășurat demonstrații repetate.

Navele de luptă rusești, între care și două fregate din clasa Amiral Grigorovici patrulau în apropiere de Odesa. Pe lângă îndeplinirea ocazională de misiuni de bombardament și culegerea de informații, prezența acestora în zonă era intimidantă. Navele rusești, chiar și cele cu posibilități limitate de apărare, operau nestingherite în apropierea plajelor orașului.

Nave hidrografice neînarmate navigau în siguranță în largul coastelor Odesei și furnizau atât informații generale, cât și despre vreme.

Cheia dominației Rusiei a fost reprezentată de prezența în zonă a navei sale impunătoare, crucișătorul purtător de rachete Moscova, din clasa Slava. Operând la aproximativ 30 de mile marine în larg, sistemul său de rachete antiaeriene S-300F a oferit o umbrelă pentru apărarea celorlalte nave și a Insulei Șerpilor.

Nu a existat niciodată o sugestie serioasă ca Marina ucraineană să se lupte cu rușii. Recunoscând că nu aveau nicio șansă, în general, ucrainenii nu s-au angajat într-o luptă directă cu agresorul mai mare. O mare parte din mica flotă ucraineană a fost scufundată, capturată ori s-a prăbușit. Astfel, conflictul ruso-ucrainean nu a avut o luptă navală tradițională. Depășită numeric și din punctul de vedere al armamentelor, Ucraina a trebuit să riposteze într-un mod asimetric.

Ucraina a minat anumite părți din coastele sale, pentru a interzice accesul Rusiei în anumite zone. Rusia a răspuns prin desfășurarea de dragoare în fața navelor sale de desant, care s-au așezat în linie în spatele acestora. Astfel, Rusia a continuat să opereze în mod liber. 

Una dintre cele mai dramatice pierderi navale: crucișătorul Moscova

Situația din Marea Neagră s-a schimbat în mod dramatic, la mai puțin de două luni de la începerea invaziei, respectiv pe 13 aprilie. Două rachete antinavă Neptun fabricate în Ucraina, o replică a rachetei rusești Kh-35, au lovit în mijlocul navei. Rachetele ucrainene, probabil exemplare de pre-producție, au fost lansate de pe uscat. Printr-o combinație de factori, care au inclus un pic de ghinion și lacune de antrenament, nava s-a scufundat a doua zi.

Scufundarea crucișătorului Moscova va reprezenta un studiu de caz pentru anii următori. O navă care, pe hârtie, avea o apărare antirachetă respectabilă a fost surprinsă de către adversar. David l-a învins pe Goliat.

Dar impactul a fost mult mai mare decât pierderea unei singure nave. Într-o clipă, a fost distrus sentimentul de invulnerabilitate al Forțelor Navale ruse. Riscurile au început să crească. Incursiunile mai aproape de coastă au continuat, posibil pentru a transmite mesajul că Rusia nu se teme, dar tiparul s-a schimbat. Zonele de patrulare de rutină s-au contractat, deplasându-se în general spre malul Crimeii din nordul Mării Negre.

La rândul său, Ucraina a constatat că dronele Bayraktar TB2 furnizate de Turcia ar putea opera lângă Insula Șerpilor. Apărarea antiaeriană punctuală de acolo, reprezentată de faimoasele sisteme antiaeriene Tor și Pantsir, nu le putea ține la distanță. Astfel, dronele ucrainene au început să lovească nave rusești de asalt și sisteme de apărare antiaeriană. Cea mai mare dintre lovituri a inclus distrugerea unei nave care încerca să debarce un sistem de rachete Tor. Vedeta de desant scufundată a blocat accesul pe insulă, până când a putut fi ridicată. 

Sosirea rachetelor antinavă Harpoon

Dronele TB2 puteau îndeplini însă și misiuni de cercetare în sprijinul altor arme mai puternice. Începând din luna mai, au existat rapoarte privind furnizarea de rachete antinavă Harpoon către Ucraina. Acestea au venit din Danemarca și au fost simțite de Forțele Navale rusești pe 17 iunie. Nava auxiliară Vasiliy Bekh a FRMN, un remorcher valoros, a fost lovită de două astfel de rachete, în pofida faptului că avea un sistem de rachete antiaeriene Tor ancorat pe puntea sa. Ca urmare, nava s-a scufundat.

Pe 20 iunie, rachetele Harpoon au lovit din nou și au neutralizat mai multe platforme de gaz controlate de Rusia în Marea Neagră. Partea ucraineană a acuzat faptul că aceste platforme erau folosite de militari pentru supraveghere.

Navele rusești au devenit și mai precaute, iar linia de aprovizionare către Insula Șerpilor a fost și mai încordată. Loviturile ucrainene cu drone și atacurile cu rachete au început să uzeze apărarea rusească. Rachetele Harpoon au ținut astfel la distanță rezervele vitale. 

Răsturnarea situației

În mod dramatic, la sfârșitul lunii iunie, Rusia a abandonat Insula Șerpilor. A fost o victorie pentru sistemele de artilerie folosite de Ucraina pentru a bombarda insula expusă. În același timp, a fost o victorie și pentru rachetele Harpoon, care au făcut aprovizionarea atât de riscantă.

Navele FRMN navighează acum mult mai puțin. Zonele de patrulare tind să fie departe de coasta ucraineană. Navele de desant sunt ținute din ce în ce mai mult în port, iar operațiunile ofensive sunt limitate la lansări de rachete de croazieră. Acestea sunt efectuate adesea chiar din afara intrării în portul de dislocare.

Submarinele sunt folosite pentru unele dintre lansările de rachete de croazieră. Acestea pot să opereze în siguranță mai aproape de coasta controlată de ucraineni. Chiar și fregatele din clasa Amiral Grigorovici operează acum departe de amenințare. Acest lucru dovedește lipsa de încredere în capabilitățile lor antirachetă.

Mult mai departe de acțiune, Rusia a început brusc să crească și apărarea Podului Kerci. Acesta este în afara razei de acțiune a majorității armelor ucrainene, dar, cu toate acestea, au fost luate măsuri neobișnuite. Toate acestea sugerează un sentiment crescut de risc.

Pe de altă parte, Rusia impune încă o blocadă efectivă în Marea Neagră. Face acest lucru cu o serie de corvete și nave de patrulare, care operează mult mai la sud, aproape de România. Nu trebuie considerat în niciun caz că FRMN nu mai este cea mai puternică în regiune. Dar amenințările reprezentate de rachetele antinavă Harpoon și alte sisteme de armamente primite din Occident i-au împins pe marinarii ruși într-un rol aproape pasiv.

Într-un conflict este foarte greu de prezis ce va aduce ziua de mâine. Dar, pentru astăzi, se pare că Rusia controlează din ce în ce mai puțin nordul Mării Negre.

Sursa: navalnews.com.