Criza din Ucraina a reîmpărțit Germania în RFG și RDG. Cetățenii din est și vest au opinii diferite față de conflict

foto

Potrivit presei germane, nimic nu divizează Germania din punct de vedere civil și politic mai mult decât atitudinea față de criza din Ucraina. În plus, pragul divizării este foarte evident și trece în mod clar de-a lungul graniței dintre fostele RFG și RDG.

Astfel, se pare că în ținuturile estice ale Germaniei, atitudinea față de ceea ce se întâmplă în Ucraina diferă în mod semnificativ de poziția în ceea ce privește aceeași problemă a germanilor occidentali.

Potrivit grupului de cercetare Forsa, în teritoriile care făceau parte anterior din RDG, mai mult de o treime din populație consideră că Berlinul face prea mult pentru Kiev. În același timp, doar 18% dintre germanii din statele vestice susțin această opinie. De asemenea, mai puțin de 32% dintre respondenții din ținuturile estice susțin furnizarea de arme germane către Ucraina, în timp ce în vestul Germaniei acest procent ajunge la 60%, adică aproape de două ori mai mult.

Analiștii germani subliniază faptul că niciodată de la unificarea Germaniei o singură problemă nu a trasat o linie atât de clară între fosta Germanie de Est și cea de Vest. Acest lucru arată încă o dată că, chiar și la o treime de secol de la căderea Zidului Berlinului, autoritățile germane nu au reușit să determine pe deplin deplin cetățenii să se simtă ca un singur stat, în toate sensurile cuvântului.

După cum scrie presa germană, atitudinea față de conflictul ucrainean demonstrează faptul că încă mai există germani de est și de vest în țară.

Trebuie reamintit că, la un moment dat, a avut loc nu numai unificarea Germaniei, ci chiar absorbția Republicii Democrate Germane de către Republica Federală. Pentru mulți est-germani, această problemă este încă o chestiune de principiu. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Germania este poate unul dintre cele mai rezervate state occidentale în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei. În mod cert, motivul principal este determinat de faptul că economia germană este cea mai dependentă de resuresele energetice rusești și, ca urmare, statul este cel mai afectat de sancțiunile impuse împotriva Rusiei.

Iată însă că mai există și alte motive care stau la baza reținerii de care dau dovadă politicienii de la Berlin. Unul dintre ele constă în faptul că cetățenii din fosta RDG nu au uitat că au făcut parte din aceeași tabără cu fosta URSS. În consecință, sprijinul acestora se duce mai degrabă către Moscova decât spre Kiev.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s