Rușii desfășoară exerciții de amploare în Arctica. Lansări de rachete ale Flotei de Nord (Video)

foto

Serviciul de presă al Flotei ruse de Nord a anunțat, pe 24.08.2022, că, în cadrul unor exerciții de amploare desfășurate în zona arctică, crucișătorul cu propulsie nucleară Petru cel Mare a lansat o rachetă de croazieră de tip Granit asupra unei ținte navale. (Video)

“Pe timpul unor exerciții planificate cu gruparea de forțe întrunite a Flotei de Nord, care se desfășoară în acvatoriul Mării Barents, nava amiral a flotei, crucișătorul greu purtător de rachete Petru cel Mare a executat lansarea unei rachete de croazieră a complexului Granit asupra unei poziții-țintă amplasate în raionul arhipelagului Novaia Zemlia”, se arată într-un comunicat de presă al Flotei de Nord, preluat de agenția Tass.

Potrivit reprezentanților militari ruși, datele de control obiectiv au confirmat distrugerea țintei, care s-a aflat la o distanță de aproximativ 200 de kilometri.

De asemenea, în cadrul exercițiului de apărare a căilor de comunicații maritime din Arctica, echipajul crucișătorului a simulat ducerea luptei de artilerie cu o navă aparținând adversarului convențional. Activitățile de pregătire au inclus trageri cu instalația de artilerie AK-130 cu calibrul de 130 de milimetri.

Anterior, crucișătorul Petru cel Mare, împreună cu distrugătorul Amiral Ushakov, au executat lansări de rachete antiaeriene și trageri de artilerie asupra unor ținte aeriene.

Raionul din Marea Barents în care au fost executate tragerile de luptă a fost închis pentru navigația civilă și zborurile aviației. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În cadrul Flotei ruse de Nord se află în curs de desfășurare o serie de exerciții navale de amploare, care au ca scop asigurarea controlului asupra rutei maritime de nord.

Având în vedere faptul că, datorită încălzirii globale și a topirii ghețarilor din zona arctică, ruta maritimă de nord va putea fi folosită pentru navigație pe tot parcursul anului, Federația Rusă intenționează să-și asume controlul asupra acesteia. Autoritățile ruse intenționează chiar să aplice la intrarea pe aceasta un regim similar cu cel al Convenției de la Montreux privind intrarea navelor în Marea Neagră. Adică, navele din alte state vor fi nevoite să notifice Federația Rusă despre intenția de a folosi ruta maritimă de nord cu câteva săptămâni înainte.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s