Analiză remnmilitaryblog.com
Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au anihilat practic toți piloții militari cu experiență din cadrul Forțelor Aeriene ale Ucrainei. După o încercare eșuată de angajare a unor piloți din fostele state comuniste, americanii pregătesc piloți afgani pentru deplasarea în Ucraina.
Agenția de presă RIA Novosti a informat, pe 29.08.2022, citând o sursă militaro-diplomatică, despre lipsa acută de piloți militari calificați în cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei.
Potrivit sursei, în prezent, Kievul nu mai dispune de niciun pilot experimentat pentru pilotarea avioanelor sovietice MiG-29, Su-27 și Su-25.
Cauzele acestei situații triste trebuie căutate în trecut, avându-și originile în politica îngustă a conducerii de la Kiev. Astfel, în anul 2019, aproximativ 70 de echipaje de elită au părăsit Forțele Aeriene ale Ucrainei, din cauza lipsei unui salariu decent și a perspectivelor unei creșteri profesionale ulterioare. De asemenea, cu câteva săptămâni înainte de invazia militară a Rusiei, piloții ucraineni au început să părăsească Forțele Aeriene în masă. Profesionalismul piloților rămași a fost la un nivel foarte scăzut, ceea ce, împreună cu prezența avioanelor învechite MiG-29 și Su-27 în flota de zbor, a condus la consecințele catastrofale de astăzi.
Piloții ucraineni nu au făcut față confruntărilor cu forțele ruse
Aproape în fiecare săptămână, unitățile rusești au eliminat piloți militari ai Ucrainei, slăbindu-i din ce în ce mai mult Forțele Aeriene.
Astfel, pe cerul ucrainean, a fost doborât mai întâi fostul comandant de escadrilă din cadrul Brigăzii 831 Aviație Tactică, Dmitri Fisher. În plus, în a doua zi a intervenției militare ruse împotriva Kievului, a fost distrus și avionul pilotului colonel Alexander Oksanchenko. În luna martie, partenerul său, maiorul Stepen Ciobanu, a fost doborât de forțele ruse. În aceeași lună, a fost lovit și aparatul de zbor al maiorului Stepen Tarabalka, pe care britanicii l-au numit “fantoma Kievului”.
În luna aprilie, la Zhytomir, a fost doborât comandantul de patrulă din cadrul Brigăzii de Aviație Tactică Sevastopol, Dmitri Chumachenko, iar în mai locțiitorul comandantului Forțelor Navale pentru aviație, colonel Igor Bedzai.
În continuare, în luna iunie a fost distrus avionului locotenentului colonel Viaceslav Yerko din cadrul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, în iulie forțele ruse i-au lichidat pe șeful cercetării din cadrul Statului major al Brigăzii 299 Aviație Tactică, maiorul Olesandr Kukurba, pe maiorul Konstantyn Puzyrenko, pe șeful Serviciului armament și logistică din cadrul Comandamentului Forțelor Aeriene, colonel Oleg Makarchuk, precum și pe colonelul Dmytro Burdiko din Forțele Aeriene ale Ucrainei.
Pe parcursul lunii august, Forțele Aeriene ucrainene l-au pierdut pe ofițerul Detașamentului 18 independent de elicoptere, colonelul Ivan Sholomiya, precum și pe căpitanul Anton Listopad, care, în anul 2019, a fost recunoscut drept “cel mai bun pilot al Ucrainei”.
Căutarea unor soluții de avarie
Pentru ieșirea din această situație catastrofală, decidenții ucraineni, în cooperare cu partenerii lor occidentali, au căutat mai multe tipuri de soluții, însă niciuna dintre ele nu a funcționat.
În primul rând, Forțele Aeriene ale Ucrainei au implicat, la un moment dat, pentru suplinirea lipsei piloților experimentați, un număr mare de cadeți ai institutului militar din Harkov. Aceștia au fost forțați să meargă în prima linie înainte de terminarea studiilor, aflându-se într-un stadiu de semi-pregătire. Majoritea acestora și-au pierdut viața la prima sau a doua bătălie aeriană.
Ulterior, s-a încercat angajarea pe bază de contract a unor piloți militari din state foste comuniste ale Europei de Est. Această încercare a eșuat, de asemenea, mulți dintre ei fiind uciși sau răniți grav.
În prezent, au apărut o serie de informații potrivit cărora SUA recrutează piloți afgani pentru a ajuta Kievul din rândul militarilor care s-au mutat în Statele Unite în 2021.
“Pregătirea lor începe acum în California, după care este planificat transferul acestora prin Polonia în Ucraina”, a declarat o sursă pentru RIA Novosti.
Experți militari de la Kiev și Washington apreciază însă că nici militarii afgani nu vor putea “petici găurile” din Forțele Aeriene ale Ucrainei, iar aceste măsuri nu vor face decât să amâne înfrângerea inevitabilă a Forțelor Armate ucrainene.