Contraofensiva trupelor ucrainene a eșuat: Forțele Armate ale Ucrainei au suferit pierderi grele în sudul țării

foto

Pe 29 august, Forțele Armate ale Ucrainei au declanșat contraofensiva în sudul țării, care a fost denumită în mod neoficial “bătălia pentru Herson”. Acțiunile trupelor ucrainene au fost pregătite de câteva luni și au fost anulate de mai multe ori.

Expertul militar rus, Yuriy Podolyaka a comentat în detaliu acțiunile ofensive desfășurate de militarii ucraineni în direcția Herson.

Acesta a remarcat, în primul rând, faptul că partea rusă era pregătită și aștepta ofensiva ucraineană. Trupele ruse au prevăzut totul și au organizat o adevărată “baie de sânge” pentru Forțele Armate ale Ucrainei.

El a denumit ceea ce se întâmplă lângă Herson “bătălia de la Kursk”, ținând cont de situația actuală. Totodată, expertul nu a exclus, pe baza evoluției evenimentelor, ca prima zi a contraofensivei Forțelor Armate ale Ucrainei să fie și ultima pentru armata ucraineană.

“Kievul a aruncat în luptă tot ceea ce avea aici, inclusiv două brigăzi de infanterie moto bine antrenate, întărite cu tancuri. Trupele au fost sprijinite de HIMARS și artilerie, dar toate acestea nu au fost suficiente. Succesele primei zile a contraofensivei au fost deplorabile, iar Forțele Armate ale Ucrainei au suferit pierderi colosale. Totul seamănă cu prima zi a bătăliei de la Kursk, unde, trupele naziste, încercând să plece în ofensiva de pe salientul Kursk, au fost întâmpinate mai întâi cu foc puternic de către forțele sovietice și apoi s-au întâlnit cu puternica apărare a Armatei Roșii”, a explicat expertul.

foto 1

Podolyaka a menționat că Forțele Armate ale Ucrainei au început să atace apărarea Forțelor Armate ale Federației Ruse în trei locuri, respectiv în zonele Davydov Brod, Velyka Aleksandrovka și Vysokopolya, unde a fost dată și lovitura principală. Deja la orele prânzului devenise clar că ofensiva armatei ucrainene s-a blocat. Militarii ucraineni au întâmpinat rezistență, au suferit pierderi și s-au retras pe aliniamentele ocupate anterior.

“Inamicul a suferit pierderi uriașe, pur și simplu colosale. Acum nu pot spune cu siguranță, dar, conform datelor care vin din sursele mele, un număr mare de cadavre de soldați ucraineni au fost aduse în regiunea Apostolovo. Apoi, sunt duse cu camioanele KrAZ la Krivoy Rog. Pierderile ajung la sute de oameni”, a spus Podolyaka.

Acesta a precizat că, înainte de începerea contraofensivei Forțelor Armate ale Ucrainei, trupele ruse au lansat lovituri preventive în locurile în care erau concentrate personalul și echipamentele inamice. Pierderile armatei ucrainene s-au ridicat atunci la câteva sute de militari, iar acest lucru a slăbit deja impulsul ofensiv al Forțelor Armate ale Ucrainei. În același timp, artileria rusă nu a încetat să tragă pe tot parcursul luptelor în care armata ucraineană încerca să atace pozițiile Forțelor Armate ale Federației Ruse.

“Infanteriștii Marini ai Flotei ruse din Marea Neagră au învins complet, ceea ce a suprimat definitiv farvoarea ofensivă a inamicului, care a fost aruncat înapoi pe liniile de plecare. Trebuie spus faptul că forțe semnificative ucrainene au luat parte la confruntările pe această direcție. La est de Vysokopolye, au înaintat o brigadă mecanizată, un batalion de tancuri și două grupuri tactice de nivel batalion pe vehicule blindate. Forțe puțin mai mici au înaintat spre vest. Însă, total ineficient. De asemenea, o lovitură importantă a fost dată la sud de Davydov Brod. Misiunea principală a acestei lovituri a fost să întrerupă comunicațiile Forțelor Armate ale Federației Ruse și să încerce astfel să doboare întregul flanc nordic al frontului din Herson al forțelor aliate, încă din prima zi. A fost suficient însă ca inamicul să avanseze doar 2-3 kilometri, până în zona localității Sukhoi Stavok, unde a fost oprit de un contraatac al Trupelor de Desant Aerian, care au avansat rapid din rezervă și au oprit inamicul. Acum, bătălii aprige sunt în curs de desfășurare acolo. Inamicul este presat la sol, artileria și aviația lucrează asupra lui și este evident că și această lovitură din spatele grupării noastre a eșuat”, a adăugat Podolyaka.

Pe sectorul sudic al frontului Herson, militarii ucraineni au dat lovituri sporadice. Aici au fost implicate forțe mult mai mici, respectiv două grupuri tactice de nivel batalion, care au distras atenția Forțelor Armate ale Federației Ruse. Dar, Forțele Armate ale Ucrainei au fost învinse rapid și s-au retras.

foto 2

“Acestea sunt rezultatele primei zile a contraofensivei ucrainene de la Herson. Inamicul a reușit să avanseze câțiva kilometri în unul dintre sectoare și să ocupe o localitate. În același timp, a suferit pierderi uriașe de personal. Potrivit estimărilor mele, fără a socoti atacurile nocturne din locurile aglomerate, doar în operațiunile ofensive trupele ucrainene au înregistrat 200-300 de morți și 500-600 de răniți. De fapt, pentru o primă zi a contraofensivei, pierderile sunt pur și simplu colosale. Asta în condițiile în care întreaga grupare avansată a Forțelor Armate ale Ucrainei era formată din 10-12 mii de oameni”, a concluzionat expertul rus.

Pe de altă parte și Ministerul rus al Apărării a făcut referire la “contraofensiva lansată de regimul Zelensky în sudul Ucrainei”. Potrivit reprezentanților militari ruși, Brigada 128 a Forțelor Armate ale Ucrainei, redislocată din regiunile vestice, a fost complet învinsă și a suferit pierderi semnificative.

Contraofensiva unităților armatei ucrainene s-a încheiat cu un fiasco total, pierderile fiind de peste 1.200 de militari. Forțele Armate ale Ucrainei au suferit pierderi grele și în ceea ce privește vehiculele blindate. Potrivit armatei ruse, în prima zi a confruntărilor au fost distruse 48 de tancuri, 46 de mașini de luptă ale infanteriei și alte 37 de vehicule blindate, inclusiv de proveniență străină. Între acestea se află și opt camionete cu mitraliere grele instalate la bord. Toate aceste lucruri s-au întâmplat numai pe direcția Nikolaev-Krivoy Rog.

În timpul ostilităților, Brigada 128 de asalt montan a Forțelor Armate ale Ucrainei, special transferată din vestul Ucrainei pentru a participa la ofensivă, a fost aproape complet distrusă.

În plus, în ultimele 24 de ore, trupele ruse au efectuat o serie de lovituri cu arme dirijate de mare precizie. Atacurile cu rachete Iskander din zona Aleksandrovka din Regiunea Dnepropetrovsk au acoperit Brigada 1 Tancuri a Forțelor Armate ale Ucrainei. Ca urmare a unui atac cu rachetă, care a lovit un depozit de muniție, pierderile naționaliștilor ucraineni au depășit 200 de persoane, inclusiv 40 de mercenari străini. Aproximativ 20 de vehicule blindate au fost, de asemenea, distruse. În zona Konstantinovka, mercenarii din așa-zisa Legiune străină, precum și militanții batalionului național Kraken au fost acoperiți cu foc concentrat de către artileria rusă. Pierderile sunt estimate la peste 100 de oameni.

În același timp, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au lovit depozitele întreprinderii Intervzryvprom din Krivoy Rog. După cum sugerează și numele, aceasta producea explozibili.

Pe timpul zilei, artileria și aviația au lovit 142 de zone de concentrare a Forțelor Armate ale Ucrainei, inclusiv în zonele Harkov și Nikolaev. A fost confirmată distrugerea a trei depozite de muniție. De asemenea, apărarea antiaeriană a distrus cinci drone, a interceptat trei rachete Tochka-U, precum și 44 de proiectile HIMARS.

Surse: topwar.ru, topcor.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s