Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au primit în înzestrare încă trei avioane de vânătoare de tip Su-35S

foto

Ministerul rus al Apărării a informat, pe 10.09.2022, că în dotarea Centrului de pregătire și întrebuințare în luptă al Forțelor Aerocosmice din Astrakhan a fost introdus primul lot de avioane de vânătoare multifuncționale de tip Su-35S.  

Echipajele Forțelor Aerocosmice au finalizat transferul tehnicii din Ținutul Khabarovsk pe aerodromul de dislocare permanentă, efectuând trei aterizări intermediare.

Avioanele vor intra în dotarea Centrului pentru întrebuințarea în luptă al Aviației de Vânătoare. Livrarea tehnicii noi se desfășoară în conformitate cu Planul de reînzestrare al centrului.

Anterior, specialiștii Forțelor Aerocosmice au efectuat recepția tehnicii de aviație la întreprinderea producătoare, în timpul căreia reprezentanții serviciului geniu de aviație și personalul navigant au efectuat verificări de control în ceea ce privește funcționarea sistemelor și mecanismelor tehnicii, în diverse regimuri, atât la sol, cât și în aer.

La ceremonia de întâmpinare a tehnicii noi de aviație au participat reprzentanți ai conducerii Centrului de pregătire și întrebuințare în luptă, Centrului pentru întrebuințarea în luptă al Aviației de Vânătoare, guvernatorul Regiunii Astrakhan, Igor Babushkin, veterani ai Forțelor Aeriene și reprezentanți ai bisericii.

Su-35S este un avion de vânătoare supermanevrabil de generație 4++. La dezvoltarea acestuia au fost utilizate inclusiv tehnologii de la avioanele de generația a cincea, ceea ce îi asigură supremația asupra aeronavelor din clase similare. Particularitățile avionului sunt reprezentate de existența unui nou complex de aviație pe baza sistemului digital de informații și conducere, noua stație de radiolocație, cu rază mare de descoperire a țintelor aeriene și număr crescut de ținte escortate și lovite, precum și de un motor nou.

Echipajul este format dintr-un singur militar (pilot). Viteza maximă a avionului atinge 2.500 de kilometri pe oră, iar altitudinea maximă de zbor de 20.000 de metri. Încărcătura de luptă a avionului este de 8.000 de kilograme. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Din fotografiile postate pe site-ul Ministerului rus al Apărării rezultă faptul că centrul din Regiunea Astrakhan a primit un lot format din trei avioane de vânătoare de tip Su-35S. Acestea au numere de bord albastre, de la 01 la 03.

După cum au informat reprezentanții Corporației întrunite constructoare de avioane (OAK), cu avioanele livrate acum Forțelor Aerocosmice se încheie îndeplinirea celui de-a treilea contract parafat cu Ministerul rus al Apărării. În cursul acestui an, Întreprinderea de Aviație din Komsomolsk pe Amur va livra Forțelor Aerocosmice și un prim lot din cadrul celui de-al patrulea contract.

În anul 2009, a fost încheiat primul contract de achiziționare a 48 de avioane Su-35S, care au fost livrate în perioada 2012-2016. Al doilea contract, pentru 50 de aeronave de acest tip a fost încheiat în anul 2015, iar avioanele au for livrate în perioada 2016-2020.

În total, în perioada 2008-2020, au fost produse 124 de avioane de vânătoare Su-35S. Dintre acestea, au fost introduse în dotare Forțelor Aerocosmice 97 de avioane.

Cu aceste aeronave au fost dotate patru regimente de aviație, două din Regiunea Militară Est (Regimentul 22 Aviație de Vânătoare – Centralnaya Uglovaya și Regimentul 23 Aviație de Vânătoare – Dzemgi) și două din Regiunea Militară Vest (Regimentul 159 Aviație de Vânătoare – Besovets și Regimentul 790 Aviație de Vânătoare – Khotilovo). Regimentele 23 și 159 dispun de câte două escadrile de avioane Su-35 (câte 24 de aparate în total), iar Regimentele 22 și 790 au câte o escadrilă (12 aeronave) de acest tip.

Restul avioanelor de vânătoare de tip Su-35S se află în dotarea unor centre de instrucție, centre de testare a tehnicii de aviație sau unor grupuri de acrobație aeriană.

Avionul de tip Su-35S, intermediar între Su-27 și Su-57, a fost exportat în China, care dispune de două escadrile cu 24 de aeronave.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s