Fostul șef al Departamentului de Stat al SUA, Henry Kissinger, consideră că politica SUA de a include Ucraina în NATO nu a fost una înțeleaptă.
După cum relatează agenția de presă rusă Tass, Kissinger a spus că după prăbușirea URSS și a Tratatului de la Varșovia, în Europa a apărut un spațiu non-bloc, în care SUA au vrut să obțină un punct de sprijin, încercând să integreze întreaga regiune, fără excepție, în sistemul său strategic și să distrugă centura rusă de securitate. Totuși, potrivit declarațiilor acestuia, sistemele naționale de securitate erau incompatibile.
Potrivit lui Kissinger, situația s-a schimbat. Ucraina a devenit de fapt membră a NATO, dar nu se știe dacă se va realize pacea, pentru că în joc nu sunt doar “sentimente naționale”, ci și state care sunt interesate să exploateze conflictul. El a spus că negocierile cu Rusia ar trebui să se concentreze nu pe anumiți oameni, ci pe relațiile acesteia cu Europa, “acum că limitele acestor relații au devenit mai clare”.
“Va fi Rusia cea mai estică țară din Europa sau cea mai vestică parte a Asiei? Această problemă fundamentală necesită dialog și înțelepciune”, a menționat Kissinger.
“Cred că am fost mai sistematici în abordarea noastră față de China decât față de Rusia”, a concluzionat fostul secretar de stat.
În aceste zile, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a readus în atenție problema aderării la NATO. Acesta a anunțat cererea Ucrainei pentru o intrare accelerată în Alianță.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat imposibilitatea unei intrări rapide a Ucrainei în Alianță și a spus că la eforturile de la Bruxelles se vor concentra pe ajutorul acordat Ucrainei în vederea exercitării dreptului la autoapărare.
Potrivit consilierului american pentru securitate națională, Jahe Sullivan, Washingtonul consideră că Bruxelles-ul ar trebui să discute despre încercările Ucrainei de a adera la NATO la un alt moment.
Ministrul de externe german, Annalena Berbock, a declarat că Berlinul face tot posibilul pentru a împiedica atragerea în conflictul dintre Ucraina și Rusia a NATO sau altor țări.