Necazurile pentru ruși nu mai contenesc: Un bombardier de front Su-24 s-a prăbușit în Regiunea Rostov

foto

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 09.10.2022, un bombardier de tip Su-24 s-a prăbușit în Regiunea Rostov.

“Pe 09 octombrie, în Regiunea Rostov, un avion de tip Su-24 s-a prăbușit în timp ce venea la aterizare, după efectuarea unui zbor de instrucție. Echipajul aeronavei a reușit să se catapulteze”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Interfax.

“Potrivit datelor preliminare, se pare că accidentul a fost provocat de o problemă tehnică”, au precizat reprezentanții regiunii.

După cum au menționat militarii ruși, avionul a căzut într-o zonă nelocuită și nu sunt pagube la sol. La bordul aeronavei nu se aflau armamente.

Forțele Serviciului de căutare-salvare au recuperat echipajul avionului și l-au transportat pe aerodromul de dislocare permanentă. Viața membrilor acestuia nu este pusă în pericol. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Foarte probabil, bombardierul de front de tip Su-24 aparține Regimentului 11 Aviație Mixtă – Marinovka din cadrul Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Regimentul este structurat în două escadrile de aviație, dotate cu 12 bombardiere Su-24M, respectiv 12 avioane de cercetare Su-24MR.

Ținând cont de faptul că regimentul este dislocat în proximitatea frontierei cu Ucraina, probabil că aeronavele acestuia îndeplinesc în mod curent misiuni în cadrul operației militare speciale aflate în curs de desfășurare pe teritoriul Ucrainei.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s