Rusia a crescut în mod semnificativ aprovizionarea cu combustibili în zona operației militare speciale

foto

Publicația americană Bloomberg a informat că, potrivit unor calcule proprii, trupele ruse au crescut rezervele de combustibili în zona operației militare speciale, ceea ce înseamnă că se pregătesc să respingă contraatacurile armatei ucrainene și să treacă din nou la ofensivă.

După cum a anunțat publicația americană, în prezent, livrările de combustibili pentru forțele ruse au atins cel mai înalt nivel de la începutul operației militare speciale pe teritoriul Ucrainei.

Analiștii americani au analizat traficul feroviar din regiunile de vest ale Federației Ruse, inclusiv din cele două republici integrate recent. Potrivit calculelor acestora, în luna septembrie, livrările de benzină, motorină și kerosen de aviație s-au ridicat la 220.000 de tone, adică de patru ori mai mult decât anul trecut și peste valorile din prima lună a operației militare speciale. Experții recunosc faptul că aceste estimări sunt aproximative și în realitate ar putea fi chiar mult mai mari. În același timp, aceștia precizează că nu s-a făcut o divizare între sfera militară și cea civilă.

Pe de altă parte, portalul rusesc topwar.ru a semnalat faptul că Ministerul rus al Apărării continuă să introducă în zona de desfășurare a operației militare speciale a unor noi unități, formate atât din voluntari, cât și din cei chemați în cadrul mobilizării parțiale. Alături de personal, în regiune sunt transferate și echipamente noi, respectiv eșaloane de tancuri, vehicule blindate și alte categorii de tehnică militară. Așadar, creșterea rezervelor de combustibili nu ar trebui să fie surpinzătoare. Cel mai probabil, în luna octombrie, acestea vor crește și mai mult, iar odată cu declanșarea ofensivei, eșaloanele de tancuri vor începe să se deplaseze rând pe rând în direcția vest.

Ministerul rus al Apărării a anunțat anterior că, în cadrul procesului de mobilizare parțială, vor fi aduși din rezervă aproximativ 300.000 de militari. După finalizarea mobilizării, se va trece la o nouă etapă a operației militare speciale.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s