Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, general locotenent Igor Konashenkov, a prezentat, pe 03.09.2022, situația la zi pe frontul din Ucraina, din care rezultă că trupele ucrainene au suferit noi pierderi importante. Ofensiva militarilor ucraineni la Herson a fost orpită, iar în zona centralei nucleare de la Zaporozhye a fost respinsă o nouă tentativă de debarcare a forțelor speciale.
Noi eșecuri ale contraofensivei pe direcția Nikolaev-Krivoy Rog
Regimul de la Kiev a continuat încercările nereușite de a obține puncte de sprijin în anumite zone de pe direcția Nikolaev-Krivoy Rog.
În ultimele 24 de ore, în timpul acțiunilor de luptă duse pe direcția amintită, adversarul a pierdut 23 de tancuri, 27 de mașini de luptă ale infanteriei, 14 vehicule blindate, nouă camionete cu mitraliere de calibru mare, precum și 230 de militari.

În plus, în raionul Sergheevka din Regiunea Herson, avioane de luptă din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au doborât două avioane de atac ucrainene de tip Su-25, iar în raionul Novoselovka din Regiunea Dnepropetrovsk, a fost doborât un avion MiG-29 adaptat pentru utilizarea rachetelor antiradar americane HARM.
Pierderile mari suferite de Forțele Armate ale Ucrainei pe direcția Nikolaev-Krivoy Rog au determinat o lipsă acută de paturi, medicamente și provizii de sânge în instituțiile medicale din orașul Nikolaev și din Regiunea Nikolaev.
Pentru a identifica și reține numărul mare de dezertori din Nikolaev, numărul patrulelor militare a fost crescut și au fost înființate posture suplimentare la intrările în oraș.
Potrivit reprezentanților militari ruși, trupele ucrainene și-au pierdut capacitatea de a desfășura acțiuni ofensive active în această zonă. Toate încercările de a lansa o contraofensivă în sectoarele sudice ale frontului au eșuat, iar Forțele Armate ale Ucrainei au suferit pierderi uriașe de personal și tehnică militară.
Încă o tentativă eșuată de capturare a centralei nucleare de la Zaporozhye
În pofida prezenței reprezentanților Agenției internaționale pentru energie atomică (AIEA) la centrala nucleară de la Zaporozhye, regimul de la Kiev a încercat din nou capturarea acesteia.
În seara zilei de 02 septembrie, în jurul orei 23.00, ora Moscovei, două grupuri de vedete și bărci cu motor, formate din 42 de ambarcațiuni, cu peste 250 de militari la bord din rândul Forțelor pentru Operații Speciale și mercenarilor strîini, au încercat să debarce pe coasta lacului de acumulare Kakhovka din raioanele Energodar și Dneproprudny.

Forțele ruse au atacat desantul adversarului cu patru avioane de vânătoare Su-30 și două elicoptere Ka-52, distrugând 20 de vedete și bărci cu motor. Restul ambarcațiunilor s-au întors și au plecat în direcția coastei ucrainene.
Artileria rusă, inclusiv obuzierele de mare putere Malka, a lovit partea ucraineană a coastei în zonele localităților Vyshetarasovka și Chervonodneprovka, unde rămășițele forței de debarcare au ajuns la țărm.
Potrivit informațiilor disponibile, în timpul atacului eșuat, au fost uciși 47 de militanți ucraineni, inclusiv 10 mercenari străini, iar alți 23 au fost răniți.
Pe 01 și 02 septembrie, forțele ucrainene au avut două tentative de capturare a centralei nucleare de la Zaporozhye, cea mai mare centrală de acest tip din Europa (șase reactoare). Primul atac a fost executat la 06.00 dimineața, iar al doilea la 23.00 seara, din direcții diferite. Trupele ucrainene au pierdut în total peste 350 de militari din cadrul trupelor de elită (FOS și GUR).
Alte sectoare ale frontului
Armele de înaltă precizie ale Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au lovit punctual de dislocare temporară al unui grup tactic de nivel companie aparținând Brigăzii 95 Desant-Asalt din raionul localității Slavyansk din Republica Populară Donețk. Au fost uciși peste 100 de militari și au fost distruse 14 unități de tehnică militară blindată și auto.
În zona localității Konstantinovka din Republica Populară Donețk, focul concentrate al trupelor ruse a lovit punctele de desfășurare temporară a unităților Brigăzii 93 Mecanizate. Au fost eliminați aproximativ 120 de luptători și 11 unități de tehnică militară.

Forțele Ruse au continuat și atacurile Aviației Operativ-Tactice și Aviației Forțelor Terestre, precum și loviturile Trupelor de Rachete și Artilerie asupra unor obiective militare de pe teritoriul Ucrainei. În ultimele 24 de ore, au fost lovite 53 de unități de artilerie aflate în poziții de tragere, precum și forța vie și echipamentele militare aparținând Forțelor Armate ale Ucrainei în 157 de raioane.
Au fost distruse șase depozite de muniții în zonele localităților Velikoye Artakovo și Voznesensk din Regiunea Nikolaev, Nuts din Regiunea Zaporozhye, Melovaya din Regiunea Harkov, Kurakhovo și Kramatorsk din Republica Populară Donețk, precum și un depozit de combustibili al Brigăzii 60 Infanterie din zona Kramatorsk.
În zona Konstantinovka din Republica Populară Donețk, a fost distrus un lansator multiplu de tip HIMARS, fabricat în SUA, împreună cu o mașină de transport muniție și până la 30 de membri ai echipajului.
Sistemele rusești de apărare antiaeriană au doborât trei vehicule aeriene fără pilot în zonele Volnohalha și Novopavlovka ale Republicii Populare Donețk, inclusive o dronă de tip Bayraktar TB2 în zona Kakhovka din Regiunea Herson. De asemenea, au distrus în aer trei rachete tactice Tochka-U în zonele Chernovony Mayak, Chernobaevka și Tyaginka din Regiunea Herson, precum și 60 de proiectile lansate cu complexe HIMARS (44), Alder (12) și Uragan (4) în zonele localităților Antonovka, Berislav, Novaya Kakhovka și Sagi din regiunea Herson, zona podului Darevsky și localităților Kapitolova, Kupyansk și Kamenka din regiunea Harkov, precum și Tokmak din Regiunea Zaporozhye.
Pierderi totale de tehnică ale armatei ucrainene de la începutul conflictului
Potrivit Ministerului rus al Apărării, de la declanșarea operației militare speciale, trupele ruse au distrus: 286 de avioane, 151 de elicoptere, 1.867 de drone, 372 de complexe de rachete antiaeriene, 4.776 de tancuri și alte vehicule blindate, 824 de lansatoare multiple de proiectile reactive, 3.366 de instalații de artilerie și aruncătoare de mine, precum și 5.250 de unități de tehnică auto specială.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Așa arată situația actualizată de pe frontul din Ucraina, cu precizarea că datele sunt cele oficiale anunțate de Ministerul rus al Apărării și, în consecință, sunt, probabil, foarte apropiate de realitate.
Din acestea rezultă faptul că se continuă confruntările în Republica Populară Donețk și în regiunile Nikolaev, Herson, Zaporozhye și Harkov.
În ultima săptămână s-a constatat o creștere de peste 10 ori a pierderilor suferite de Forțele Armate ale Ucrainei. Dacă anterior, oficialii ucraineni anunțau 30-40 de pierderi umane în timpul unei zile de confruntări, acum acestea au crescut la câteva sute în 24 de ore. Acest lucru se datorează încercărilor ofensive eșuate ale militarilor ucraineni din sudul teritoriului Ucrainei, inclusiv asupra centralei nucleare de la Zaporozhye.
Nu poate trece neobservată distrugerea în ultimelor 24 de ore a unui lansator de rachete HIMARS și a unei drone t
Trebuie remarcat faptul că, începând din 29 august, au crescut în mod semnificativ pierderile în ceea ce privește militarii ucraineni din rândul forțelor de elită (unități ale Forțelor pentru Operații Speciale și Direcției Principale Cercetare).
Se poate aprecia că eșecurile succesive ale contraofensivei ucrainene vor ajuta trupele ruse și vor ușura înaintarea acestora în special către Odesa.