În urma unei întâlniri cu omologul său ceh, Petr Pavel, aflat într-o vizită oficială la Varșovia, președintele polonez, Andrei Duda, a anunțat, pe 16.03.2023, că, în zilele următoare, Polonia va transfera Ucrainei primele patru avioane de vânătoare de tip MiG-29.
“Trimitem MiG-29 în Ucraina”, a declarat acesta, subliniind că Polonia are acum peste 10 astfel de avioane în stoc.
“În următoarele câteva zile, vom preda Ucrainei primele patru avioane de acest tip complet funcționale”, a spus Duda.
Potrivit precizărilor sale, “restul avioanelor sunt acum în service. Acestea vor fi pregătite și predate părții ucrainene”.
După cum a subliniat Duda, “acestea sunt avioanele pe care le-am primit la un moment dat de la armata RDG. Ele sunt încă active în apărarea noastră antiaeriană, dar se află în ultimii ani de activitate”.
Potrivit planurilor curente, Polonia intenționează să-și refacă integral înzestrarea Forțelor Aeriene. Astfel, în cursul acestui an, sunt așteptate primele avioane noi de tip FA-50 din Coreea de Sud, urmând ca, în perspectivă, în țară să ajungă și avioanele de vânătoare F-35 comandate în SUA.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Între timp, Forțele Aeriene ale Ucrainei continuă să piardă “pe câmpul de luptă” avioane de vânătoare de acest tip.
Chiar pe 16 martie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, general locotenent Igor Konashenkov, a informat că un avion MiG-29 a fost doborât în Republica Populară Lugansk.
“Avioane de vânătoare aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au doborât un avion MiG-29 al Forțelor Aeriene ucrainene în apropierea așezării Novovodyane din Republica Populară Lugansk”, a declarat Konașenkov în cadrul unui briefing.
Potrivit evidenței ținute pe canalul de Telegram “Linia operativă”, este vorba despre cel de-al 94-lea avion de vânătoare MiG-29 distrus de la începutul operației militare speciale.
În total, oficialii ruși susțin că au fost distruse 402 avioane aparținând Forțelor Aeriene ale Ucrainei.