Din monitorizarea surselor de aviație occidentale rezultă că, pe 05.02.2019, un avion de cercetare radioelectronică cu rază mare de acțiune Ep-3E Aries II aparținând Forțelor Navale ale SUA a efectuat un zbor de mai multe ore în apropierea Peninsulei Crimeea.
Avionul, cu numărul de bord 157316, a decolat de la Baza Aeriană Souda-Bay de pe insula grecească Creta și, timp de peste trei ore și jumătate, a patrulat de-a lungul litoralului Crimeii de la vest și până la Strâmtoarea Kerci.
Acesta este deja al șaselea zbor al unui avion american de cercetare în zona granițelor Federației Ruse din Marea Neagră, începând din 30 ianuarie.
De asemenea, pe 05.01.2019, un avion de patrulare antisubmarin P-8A Poseidon al Forțelor Navale ale SUA a zburat în apropierea litoralului Siriei, unde sunt dislocate Bazele Militare ruse de la Hmeimim și Tartus.
Pe 04.01.2019, în apropierea bazelor ruse din Siria au zburat, concomitent, două avioane strategice de cercetare RC-135V și RC-135U ale Forțelor Aeriene ale SUA.