Nave de luptă ale Flotei ruse din Marea Neagră au trecut în Marea Mediterană

Din monitorizarea surselor navale occidentale rezultă faptul că, pe 01.03.2019, nava mare de desant Azov a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), după ce a traversat Strâmtorile Bosfor și Dardanele, a ieșit în acvatoriul Mării Mediterane.

Potrivit site-urilor turcești, care au publicat fotografii cu nava trecând prin Strâmtoarea Bosfor, nava de desant Azov se îndreaptă către portul sirian Tartus, unde este dislocat un Punct de asigurare tehnico-materială al Forțelor Navale ale Federației Ruse.

Judecând după aspectul exterior al navei se poate aprecia că aceasta are o încărcătură mare. În timpul trecerii prin strâmtori, nava a fost însoțită de o vedetă a Pazei de Coastă din Turcia.

Deplasarea către Siria este a doua din acest an pentru nava de desant Azov. De la începutul anului 2019, în Siria s-au mai deplasat nava mare de desant Cezar Kunikov și cargoul Dvinitsa-50 aparținând FRMN.

Potrivit presei străine, navale mari de desant și nave auxiliare ale Forțelor Navale ale Federației Ruse, precum și nave închiriate participă la operația Expresul sirian, care include transportul de mărfuri pentru grupul de aviație rus de la Baza Aeriană Hmeimim de lângă Latakia, pentru Punctul de asigurare tehnico-materială al Forțelor Navale din portul Tartus și pentru armata siriană.

Tot pe 01.03.2019, prin strâmtorile turcești de la Marea Neagră a trecut și fregata Amiral Essen a FRMN, care va îndeplini misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană. Pentru fregata Proiect 11356 este primul marș de lungă durată din anul 2019.

Fregata Amiral Essen a escortat pentru o perioadă distrugătorul american, Donald Cook, care a ieșit și el din Marea Neagră, traversând Strâmtorile Bosfor și Dardanele.

Surse: militarynews.ru, twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s