Trupele de Desant ale Federației Ruse au efectuat exerciții de amploare, în șapte regiuni

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 31.03.2019, că, în cursul săptămânii trecute, au avut loc, simultan, exerciții de amploare ale Trupelor de Desant Aerian, în șapte regiuni ale Federației Ruse.

Militari din cadrul Trupelor de Desant Aerian și-au perfecționat deprinderile în poligoane militare, pe platforme de aterizare, precum și în Marea Neagră.

În Regiunile Ivanovo, Kostroma, Yaroslavl și Nizhny Novgorod, în Ținutul Krasnodar și în Republica Crimeea, au fost desfășurate activități ale subunităților de desant.

La exercițiile, care au durat de luni până vineri, au participat, în total peste 4.000 de militari, aproape 500 de unități de armament și tehnică militară, precum și peste 50 de avioane și elicoptere ale Aviației Militare de Transport, Aviației Operativ-Tactice și Aviației Forțelor Terestre.

Cea mai amplă desantare a avut loc în Regiunea Nizhny Novgorod, unde, în poligonul Mulino, au fost parașutați peste 1.000 de militari și mai multe unități de tehnică de luptă, cu sisteme de parașutare D-10 și sisteme speciale Arbalet.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În Crimeea, în poligonul Opuk, din avioane ale Aviației Militare de Transport, a fost parașutat un grup tactic de nivel batalion, cu efective de aproximativ 700 de militari. De asemenea, alți 400 de militari au fost debarcați din navele mari de desant Cezar Kunikov și Azov ale Flotei ruse din Marea Neagră. Ținând cont că la exercițiu au participat aproximativ 1.500 de militari, probabil că alte subunități au fost aduse în Crimeea și pe cale terestră. De altfel, după cum a declarat șeful de stat major al Diviziei 7 Desant-Asalt – Novorossiysk, Murat Baykulov, misiunea principală a desantului a constat în executarea unui atac surpriză din aer, de pe mare și de pe uscat.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s